Ideea că totul ar fi putut fi în cele din urmă interpretat ca o reuşită a celor ce ne conduceau destinele mă fãcea să mă retrag cât mai adânc în acel ,,exil interior” în care începuse a se refugia majoritatea creatorilor şi nu numai. Viaţa în mijlocul ,,regilor mei nebuni” şi a ,,spaimelor” care populau deja atelierul era aproape o desfătare.