Invitaţiile care altădată m-ar fi onorat şi stimulat le-am evitat tot aşa cum am ocolit intenţia editurii de stat de a-mi  scoate un volum  prestigios ,,fãră cenzură” sau de a mi se organiza o mare retrospectivă. Ideea că totul ar fi putut fi în cele din urmă interpretat ca o reuşită a celor ce ne conduceau destinele mă fãcea să mă retrag cât mai adânc în acel ,,exil interior” în care începuse a se refugia majoritatea creatorilor şi nu numai. Viaţa în mijlocul ,,regilor mei nebuni” şi a ,,spaimelor” care populau deja atelierul era aproape o desfătare