În 1935 Tonitza mi-a propus să fac parte din echipa de pictori cu care hotărâse, sub formă de muncă  benevolă, să restaureze şi în mare parte să repicteze interiorul bisericii din incinta Mânăstirii Durău, o sihăstrie pe atunci încântătoare de la poalele Ceahlăului. Locuiam amândoi în casa  curată a bunului Frate Ghiţă în două camere alăturate tapetate cu icoane. In câte o seară maestrul îmi citea o pagină sau două  din ,,L’ esprit des formes” a lui Elie Faure şi le interpreta. Pe prispa Fratelui Ghiţă târziu seara am ascultat rugăciunea Henriettei Charosson pe care mi-am notat-o într-un caiet de schiţe şi mi-am reamintit-o în ceasuri de desnădejde.