Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Radu Bogdan: Fenomenul C.BABA 

România Literară  nr 46/1997

După aproape douazeci de ani de la prima şi unica amplă retrospectivă Corneliu Baba din sala Dalles (1978), care - aşa cum subliniaza însuşi artistul în albumul recent ce i-a fost editat - a fost în acelaşi timp şi singura expoziţie personală a sa în ţară, manifestarea de acum, din sălile Muzeului Naţional de Artă, încă şi mai amplă şi mai diversă, continuă să fie un eveniment. Faptul că putem vorbi despre un "eveniment" invocându-i măsura excepţională, este motivat de afluenţa constantă a publicului, de interesul evident pe care il trezeşte expoziţia în conştiinţa unei pături neobişnuit de largi de privitori.

Dacă în ziua vernisajului o asemenea afluenţă este oarecum explicabilă, în schimb frecvenţa intensă din zilele care au urmat obligă la o reflecţie mai aprofundată pentru că, raportat la proporţiile sale, fenomenul este cu totul ieşit din comun, exceptând retrospectiva amintită, când coada de aşteptare, pornind de la intrarea în expoziţie, se prelungea în stradă pe o lungime ce depăşea suta de metri. (...)

Constituirea GAC, 1950
Ulei pe pânză 141 x 171 cm

Faptele sunt fapte şi de la ele trebuie să pornim în aprecierea unei manifestări a cărei  semnificaţie este departe de a fi fost până azi analizată în toată substanţa ei. Şi când spun acest lucru nu am în vedere numai ceea ce, incontestabil, atestă popularitatea lui Baba, o popularitate nemaiîntalnită de la Grigorescu şi Luchian încoace, poate chiar depăşită, date fiind circumstanţele istorice de o natură mult diferită faţă de trecut; ci am în vedere şi comentariile ce mi-au ajuns la ureche, rostite de persoane care au asistat la vernisaj: "De ce se face atâta tărăboi apropo de Baba, care a colaborat cu comuniştii şi a pictat odinioară Semnarea actului de constituire a gospodăriei colective?" "De ce lui i se iartă şi altora nu?"

1, Spaima 1977-79  
Ulei pe pânză  92,5 x 120 cm

2, Autoportret, 1980
Ulei pe pânză  110 x  97 cm

În definitiv, ce a adus nou Baba în pictură, el care practică o pictură în clarobscur şi se  inspiră din vechii maeştri de acum trei secole, întorcand spatele modernităţii?" Ba, într-o conversaţie deschisă, purtată cu un distins şi preţuit pictor al generaţiei ajunse la 65 de ani, acesta mi-a mărturisit tristeţea ce l-a cuprins văzând cu ce entuziasm, cu ce elogii şi osanale fără rezerve, îl intâmpină actuala societate românească pe Baba, impresionată de expresia psihologică a personajelor sale, factor valoric care, dupa opinia preopinentului meu, s-ar situa complet în afara virtuţilor ce consacră cu adevărat o creaţie de mare calibru, o creaţie inovatoare; şi îmi aducea ca argument inexistenţa vreunei opere a maestrului nostru, cu excepţia Muzeului de artă modernă din Dresda, pe panourile muzeelor de mare prestigiu ale lumii.

1, Maternitate 1979 
Ulei pe pânză  100 x77 cm

2, Regele  nebun, 1981
Ulei pe pânză 155 x 97 cm

Iată aşadar că, în ciuda imensei sale popularităţi, Corneliu Baba continuă să fie un artist controversat, ba chiar de către unii contestat. Cât de mulţi sunt aceşti "unii", ce categorie reprezintă, este greu de precizat pentru că dezacordul se manifestă mai degrabă subteran şi anonim, în loc să alimenteze o dezbatere fructuoasă de idei, susţinută făţiş, cu curaj, întru dumerirea pertinentă a opiniei publice, a unei părţi însemnate îndeosebi a tineretului. Problema nu este chiar nouă şi nici întrutotul lipsită de actualitate.

Autoportret, (1948)
Creioane colorate, 27 x 18 cm

Ea işi are rădăcinile într-un trecut pe care l-am străbătut ca participant şi martor alături de pictor, urmărindu-i cu atenţie opera şi comportamentul şi aflandu-mă în miezul fenomenului care a constituit de-a lungul deceniilor ceea ce se numeşte recepţia creaţiei lui Baba de către societatea româneasca a epocii şi în special a mediului artistic.(...).

 

 

 

 

 

Alexandru Ciucurencu, 1962
Acuarelă 24,5 x 19,5 cm

 

 

 

Ea işi are rădăcinile într-un trecut pe care l-am străbătut ca participant şi martor alături de pictor, urmărindu-i cu atenţie opera şi comportamentul şi aflandu-mă în miezul fenomenului care a constituit de-a lungul deceniilor ceea ce se numeşte recepţia creaţiei lui Baba de către societatea româneasca a epocii şi în special a mediului artistic.(...).

Cocoşi, 1980
Ulei pe pânză 75,5 x 85 cm

Partizanii înfocaţi ai lui Ciucurencu nu vroiau să accepte că pictura acestuia şi cea a lui Baba puteau coexista fără a prejudicia în vreun fel dezvoltarea plasticii moderne româneşti. O asemenea atitudine - având la baza convingerea că picturalitatea pură trebuie să rămână în ultimă instanţă scopul suprem al celui ce mânuieşte penelul - comporta indiscutabil un caracter artificial, alimentat de poziţiile sectare, fanatic exclusiviste, şi de coeficientul de subiectivitate temperamentală care intra în joc.

Parada, 1970
Ulei pe pânză 79,5 x 96 cm

De fapt - şi poate că adesea fără o situare lucida în planul conştiinţei - confruntarea avea loc între cei ce adoptau faţă de pictura o poziţie dominată de cultul senzaţiei, urmărindu-i finalizarea estetică exclusiv în funcţie de calităţile intrinseci ale pastei şi culorii (luminozitate intensă, strălucire, preţiozitate, vibraţie atmosferică, modulaţie subtilă a stratului pictural) şi cei care considerau pictura intâi de toate ca pe un factor exponenţial al realităţii, exprimată desigur cu mijloacele specifice limbajului plastic, dar fără a face din acestea un scop în sine. (...).

 

Natură statică, 1962
Ulei pe pânză  108 x 96 cm

 

 

Putem aşadar înţelege că odată ajuns în fruntea unei catedre de pictură din fostul Institut de arte plastice "Nicolae Grigorescu" şi devenit secretarul secţiei de pictură din cadrul Uniunii Artiştilor Plastici, Ciucurencu a căutat din răsputeri să-şi impună punctul de vedere în privinţa esteticii picturale. (...)

 

 

 

 

Autoportret, 1954
Creioane colorate 54 x 41 cm

 

 

 

În Baba, datorită picturii acestuia, el vedea un duşman. N-a afirmat-o niciodată de la tribuna răspunderilor sale oficiale, nici în dezbaterile din cadrul plenarelor Uniunii. Şi-a semănat opiniile cu perseverenţă în discuţii particulare, încurajând numai ce intra cu stricteţe în vederile sale. Şi de multe ori autoritatea şi prestigiul său artistic au avut efect, un efect resimţit dureros de Baba atunci când ecourile stârnite îi vizau persoana.

 

 

Studiu la “Ţărani”, 1958
Ulei pe pânză 56 x 46 cm

 Imboldul combativ foarte manifest şi pătimaş al lui Ciucurencu n-a găsit însă un îndemn similar în cugetul rezervatului Baba, potrivnic oricărei atitudini polemice considerate de el - pe bună dreptate - ca fiind sterilă. Şi-a trăit intristarea refugiat în exilul său interior, continuând să-şi afirme punctul de vedere exclusiv prin mijlocirea penelului (...).

Peisaj din Venetia, 1957
Ulei pe pânză 75,5 x 89,5 cm

Opoziţia Ciucurencu-Baba a fost rezultatul unui conflict conceptual şi al unei ciocniri de mentalitate. Ciucurencu se vroia în pas cu vremea şi a fi fost în pas cu vremea însemna pentru el, în anii ’50, în primul rând a rămâne credincios principiului post- impresionist de a apela în construcţia formei la contrastul dintre culorile calde şi reci şi la saturaţia cromatică a pastei de ulei în aşa fel aşternută pe pânză încât imaginea obţinută să comunice lumina de-afară, puternic solară, iar nu lumina convenţională, severă şi întunecată, de atelier.

 

 

 

 

Şi Baba se vroia în pas cu vremea, dar pentru el aceasta se traducea în primul rînd prin a concepe pictura ca pe un element de asumare artistică a vieţii, ca pe un instrument spiritual de pătrundere în realitate şi de situare faţă de ea.

 

 

 

 

 

 

Arlechin, 1971
Ulei pe pânză 91,5 x 71 cm






1. 'Eu jucându-mă de a Rembrandt, 1975
Pastel de ulei 33,5 x 24 cm

2. 'Eu jucându-mă de a Rembrandt, 1985
Pagină de caiet

De aici şi modul său de a considera rolul luminii nu ca pe un simplu agent senzorial şi nici doar ca un procedeu de soluţionare a construcţiei formale, ci - asemenea unor Rembrandt, Tizian, Velazquez şi Goya - ca pe un factor interpretativ al condiţiei umane şi al întâmplărilor legate de ea, condiţie plină de tragism şi ambiguitate, căreia clarobscurul era chemat să-i evidenţieze contrastele abisale.(...)

 

 

 

 

Autoportret, De ce ?  1984
Ulei pe pânză, 100,5 x 70,5 cm

 

 

În afară lui Brancuşi, nu mai prezintă interes, fiind consideraţi inactuali, nici Grigorescu, nici Andreescu, nici Luchian, nici Pallady, nici Petraşcu, nici Tonitza, nici Ghiaţă şi încă destui alţii care converg întru prestigiul şi strălucirea creaţiei plastice româneşti. Nu mai interesează decât ultimele mişcări artistice la modă peste hotare, iar ştiinţa care stătea odinioară la baza creaţiei, eficienţa şi splendoarea meşteşugului au căzut în desuetudine.

 

 

 

 

 

 

Spaima, 1986-91 (detaliu)
Ulei pe pânză 146 x 126 cm

În aceste conditii, interesul, public pe care il trezeşte arta lui Corneliu Baba, contribuţia ei în plan naţional la reanimarea interesului pentru pictură, nu trebuie desconsiderate. Dimpotrivă, fenomenul trebuie să ne dea de gândit. Chiar dacă Baba nu se înscrie în linia marilor inovatori şi nu simpatizează cu poziţiile avangardiste, calităţile viziunii sale plastice ţin totuşi de un registru superior, care îi fixează un loc profund personal, cu deosebire caracteristic în istoria artei noastre.

1. Concetăţeni , 1974
Ulei pe  pânză  90 x 88,5 cm

2.Regele nebun,1984
Ulei pe pânză 84 x 100 cm

Foarte multe portrete şi compoziţii realizate de Baba - aparţinând în majoritate ciclurilor Spaime, Concetăţeni, Regele nebun, Pieta şi seriei de Autoportrete - nasc în privitori o emoţie puternică, a cărei sursă principală o constituie expresia personajelor reprezentate, angoasa care adesea se citeşte pe chipurile lor.

Pieta, 1982-1986
Ulei pe pânză 149 x 125,5 cm

Mi se pare însă nedrept cel ce nu recunoaşte în impactul astfel produs şi contribuţia specifică limbajului plastic, stricteţea rigorilor sale de pură esenţă picturală, fie că e vorba de raporturile umbrei şi luminii, de acordurile cromatice, de construcţia formei, de sinteza petei de culoare sau de mişcarea liberă, foarte stăpână pe sine, a penelului, virtuţi de ordin estetic fără de care imaginea obţinută n-ar putea acţiona atât de convingator. (...)

Eternul martir, 1982
Ulei pe carton 30 x 50 cm

În istoria picturii româneşti Baba ocupa locul, rămas liber până la el, al unui artist care a înţeles să-şi exprime epoca, bolnavă şi atroce, supunându-i imaginea unui proces de sublimare (...). Mai trebuie spus cât se poate de răspicat că Baba nu a fost niciodată un pictor realist socialist.

 

 

Maternitate, 1962
Ulei pe pânză 101 x 93,5 cm

 

 

 

El a fost victima nefericită a jocului unor coincidenţe fortuite şi al confuziilor conjuncturale, ceea ce în raport cu regimul comunist i-a creat ipostaza paradoxală a unui artist slăvit pentru talentul său de necontestat şi mereu criticat cu severitate pentru a nu-l fi prostituat şi supus tiraniei perverse a ideologicului. Orice speculaţii contrare aparţin unei regretabile zone politic resentimentare, ai cărei protagonişti superficiali, robi ai prejudecăţilor, nu suportau confruntarea cu adevarul.

Desigur, în limitele unei analize precum cea de faţă, nu se pot atinge toate aspectele creaţiei lui Baba. El este un conservator profund ataşat de tradiţia marii picturi universale, dar conservatorismul său n-a fost sectar, n-a fost prohibitiv şi exclusivist şi deci n-a stat în calea dezvoltării nici unui discipol al său, chiar şi atunci când s-a întâmplat ca această dezvoltare să se înscrie într-un registru opus concepţiei şi vederilor proprii maestrului.

 

 

 

 

Autoportret, 1986
Ulei pe pânză  85 x75 cm

 

Dimpotrivă, în virtutea unei neaşteptat de vaste deschideri şi a unui simţ pedagogic benefic, el a încurajat asemenea "abateri" şi acest autentic democratism a contribuit din plin la succesul calitativ al elevilor sai. Nu este puţin lucru pentru o artă modernă şi contemporană destul de tânară cum continua a fi a noastră. Se întregeşte astfel cu o virtute însemnată în plus bogatul şir de motivaţii admirative care îi vesteşte lui Corneliu Baba o preţuire în timp binemeritată.

 

 

 

Următorul Articol:

LE MENSUEL
Nr. 277, Februarie 2000