Muzeul de Artă din Timişoara se află în clădirea situată în Piaţa Unirii cunoscută sub denumirea de Palatul Baroc sau Palatul Vechii Prefecturi şi reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale Timişoarei. Caracteristicile construcţiei au favorizat alegerea sa pentru a fi  muzeu de artă, spaţiile oferite de clădire putând fi adaptate necesităţilor de expunere ale muzeografiei contemporane. Amplasamentul într-un spaţiu central şi vast al nucleului istoric al oraşului favorizează polarizarea interesului vizitatorilor, iar specificul arhitectural face posibilă diversitatea funcţională impusă de programul muzeal.

 

Cu toate acestea caracterul baroc, chiar dacã modificat în timp, a rãmas mãrturie ceea ce a si stat la baza restaurãrii sale ce a început în 1980 când s-a hotãrât la revenirea sa la prima faza pe care a avut-o pentru a redeveni palatul baroc care sã adãposteascã colectiile de artã contemporanã, decorativã si europeana din patrimoniul muzeului.

Muzeul a devenit institutie de sine stãtãtoare pe 1 ianuarie 2006, odatã cu desprinderea Sectiei de Artã de Muzeul Banatului si a fost inaugurat pe 21 decembrie 2006. Muzeul include in spatiul sau de expunere si Colectia C. Baba care cuprinde lucrãri de picturã si obiecte personale ale pictorului care au fost donate de familia artistului. 

 

Imagini Săli Corneliu Baba

Sala 1

Sala 2

Sala 3

Sala 4

Sala 5

Sala 6

Sala 7

 

Clãdirea îşi păstreazã, în mare, forma şi în ziua de astãzi; un palat baroc în formã de U cu douã intrãri monumentale pe faţada principalã îndreptatã spre piaţã, intrãri ale cãror portaluri realizate atunci se mai pãstreazã şi acum. Cucerit în anul 1718  de cãtre Imperiul Habsburgic Banatul a fost condus pânã în anul 1751  de o administraţie cu atribuţii atât militare cât şi civile. Încă de la primele planuri care şi-au propus să construiască pe locul vechiului oraş medieval un oraş modern asemănător celor din Europa centrală s-a prevăzut o piaţă impunătoare care să adăpostească atât cadedrala catolică, semnul puterii religioase oficiale cât şi pe cea a puterii politice, palatul administrativ.

Pe latura dinspre actuala strada Mercy era o construcţie alăturată care data şi ea de la începutul secolului, a cãrui prima mare  transformare este finalizatã în anul 1754 când devine reşedinţa Contelui Perlas prin construirea la etaj a locuinţei acestuia urmând ca la parter sã functioneze servicile de cancelarie. Încă de la finalizarea primei parţi  motivele decorative trădează o filiaţie vieneză strânsă, în care se recunoaşte îndeosebi modelul „Palatului Kinsky” din Viena, decoraţia exterioară pierzând din bogaţie la finalizarea întregii clădiri.

De remarcat în interiorul clădirii la etajul doi terminat în 1754, o sală cu atribuţii de la început festive, reprezentativă pentru toate palatele baroce de acest tip  pe care o bănuim pictată cu frescă decorativă după cum s-a observat la decaparea pereţilor şi cu lambriuri cu cornişe scultpate cu motive rococo. De altfel, aspectul clădirii este menţionat elogios în lucrarea lui Iohan Jakob Ehrler „Banatul de la origini până acum”, unde acesta numeşte clădirea ca fiin printre cele mai frumoase din oraş. 

 

La sfârşitul secolului al XIX-lea, arhitectul Jacques Klein transformă Palatul Preşedintelui – devenit între timp Casa Comitatului – şi elimină elementele de decoraţie barocă, mai ales la nivelul faţadelor păstrând doar portalutile şi mascheronul. Cladirea a mai suferit modificari în funcţie de destinaţiile pe care le-a avut de a-lungul timpului în special ca prefectură în perioada interbelică