După aproape douăzeci de ani de la prima și unica amplă retrospectivă Corneliu Baba din sala Dalles (1978), care – așa cum subliniaza însuși artistul în albumul recent ce i-a fost editat – a fost în același timp și singura expoziție personală a sa în țară, manifestarea de acum, din sălile Muzeului Național de Artă, încă și mai amplă și mai diversă, continuă să fie un eveniment. Faptul că putem vorbi despre un „eveniment” invocându-i măsura excepțională, este motivat de afluența constantă a publicului, de interesul evident pe care îl trezește expoziția în conștiința unei pături neobișnuit de largi de privitori.

Dacă în ziua vernisajului o asemenea afluență este oarecum explicabilă, în schimb frecvența intensă din zilele care au urmat obligă la o reflecție mai aprofundată pentru că, raportat la proporțiile sale, fenomenul este cu totul ieșit din comun, exceptând retrospectiva amintită, când coada de așteptare, pornind de la intrarea în expoziție, se prelungea în stradă pe o lungime ce depășea suta de metri. […]

1950
Ulei pe pânză, 141 × 171 cm


Faptele sunt fapte și de la ele trebuie să pornim în aprecierea unei manifestări a cărei semnificație este departe de a fi fost până azi analizată în toată substanța ei. Și când spun acest lucru nu am în vedere numai ceea ce, incontestabil, atestă popularitatea lui Baba, o popularitate nemaiîntâlnită de la Grigorescu și Luchian încoace, poate chiar depășită, date fiind circumstanțele istorice de o natură mult diferită față de trecut; ci am în vedere și comentariile ce mi-au ajuns la ureche, rostite de persoane care au asistat la vernisaj: „De ce se face atâta tărăboi apropo de Baba, care a colaborat cu comuniștii și a pictat odinioară «Semnarea actului de constituire a gospodăriei colective»?” „De ce lui i se iartă și altora nu?”

1977-79
Ulei pe pânză, 92,5 × 120 cm

1980
Ulei pe pânză, 110 × 97 cm


„În definitiv, ce a adus nou Baba în pictură, el care practică o pictură în clarobscur și se inspiră din vechii maeștri de acum trei secole, întorcand spatele modernității?” Ba, într-o conversație deschisă, purtată cu un distins și prețuit pictor al generației ajunse la 65 de ani, acesta mi-a mărturisit tristețea ce l-a cuprins văzând cu ce entuziasm, cu ce elogii și osanale fără rezerve, îl intâmpină actuala societate românească pe Baba, impresionată de expresia psihologică a personajelor sale, factor valoric care, dupa opinia preopinentului meu, s-ar situa complet în afara virtuților ce consacră cu adevărat o creație de mare calibru, o creație inovatoare; și îmi aducea ca argument inexistența vreunei opere a maestrului nostru, cu excepția Muzeului de artă modernă din Dresda, pe panourile muzeelor de mare prestigiu ale lumii.

1979
Ulei pe pânză, 100 × 77 cm

1981
Ulei pe pânză, 155 × 97 cm


Iată așadar că, în ciuda imensei sale popularități, Corneliu Baba continuă să fie un artist controversat, ba chiar de către unii contestat. Cât de mulți sunt acești „unii”, ce categorie reprezintă, este greu de precizat pentru că dezacordul se manifestă mai degrabă subteran și anonim, în loc să alimenteze o dezbatere fructuoasă de idei, susținută fățiș, cu curaj, întru dumerirea pertinentă a opiniei publice, a unei părți însemnate îndeosebi a tineretului. Problema nu este chiar nouă și nici întrutotul lipsită de actualitate.

[1948]
Creioane colorate, 27 × 18 cm


Ea iși are rădăcinile într-un trecut pe care l-am străbătut ca participant și martor alături de pictor, urmărindu-i cu atenție opera și comportamentul și aflandu-mă în miezul fenomenului care a constituit de-a lungul deceniilor ceea ce se numește recepția creației lui Baba de către societatea româneasca a epocii și în special a mediului artistic.[…].

1962
Acuarelă, 24,5 × 19,5 cm

1980
Ulei pe pânză, 75,5 × 85 cm


Partizanii înfocați ai lui Ciucurencu nu vroiau să accepte că pictura acestuia și cea a lui Baba puteau coexista fără a prejudicia în vreun fel dezvoltarea plasticii moderne românești. O asemenea atitudine – având la baza convingerea că picturalitatea pură trebuie să rămână în ultimă instanță scopul suprem al celui ce mânuiește penelul – comporta indiscutabil un caracter artificial, alimentat de pozițiile sectare, fanatic exclusiviste, și de coeficientul de subiectivitate temperamentală care intra în joc.

1970
Ulei pe pânză, 79,5 × 96 cm


De fapt – și poate că adesea fără o situare lucida în planul conștiinței – confruntarea avea loc între cei ce adoptau față de pictura o poziție dominată de cultul senzației, urmărindu-i finalizarea estetică exclusiv în funcție de calitățile intrinseci ale pastei și culorii (luminozitate intensă, strălucire, prețiozitate, vibrație atmosferică, modulație subtilă a stratului pictural) și cei care considerau pictura întâi de toate ca pe un factor exponențial al realității, exprimată desigur cu mijloacele specifice limbajului plastic, dar fără a face din acestea un scop în sine. […].

1962
Ulei pe pânză, 108 × 96 cm


Putem așadar înțelege că odată ajuns în fruntea unei catedre de pictură din fostul Institut de arte plastice „Nicolae Grigorescu” și devenit secretarul secției de pictură din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici, Ciucurencu a căutat din răsputeri să-și impună punctul de vedere în privința esteticii picturale. […]

1954
Creioane colorate, 54 × 41 cm


În Baba, datorită picturii acestuia, el vedea un dușman. N-a afirmat-o niciodată de la tribuna răspunderilor sale oficiale, nici în dezbaterile din cadrul plenarelor Uniunii. Și-a semănat opiniile cu perseverență în discuții particulare, încurajând numai ce intra cu strictețe în vederile sale. Și de multe ori autoritatea și prestigiul său artistic au avut efect, un efect resimțit dureros de Baba atunci când ecourile stârnite îi vizau persoana.

1958
Ulei pe pânză, 56 × 46 cm


Imboldul combativ foarte manifest și pătimaș al lui Ciucurencu n-a găsit însă un îndemn similar în cugetul rezervatului Baba, potrivnic oricărei atitudini polemice considerate de el – pe bună dreptate – ca fiind sterilă. Și-a trăit intristarea refugiat în exilul său interior, continuând să-și afirme punctul de vedere exclusiv prin mijlocirea penelului […].

1957
Ulei pe pânză, 75,5 × 89,5 cm


Opoziția Ciucurencu-Baba a fost rezultatul unui conflict conceptual și al unei ciocniri de mentalitate. Ciucurencu se vroia în pas cu vremea și a fi fost în pas cu vremea însemna pentru el, în anii ’50, în primul rând a rămâne credincios principiului post-impresionist de a apela în construcția formei la contrastul dintre culorile calde și reci și la saturația cromatică a pastei de ulei în așa fel așternută pe pânză încât imaginea obținută să comunice lumina de-afară, puternic solară, iar nu lumina convențională, severă și întunecată, de atelier.

1971
Ulei pe pânză, 91,5 × 71 cm


Și Baba se vroia în pas cu vremea, dar pentru el aceasta se traducea în primul rând prin a concepe pictura ca pe un element de asumare artistică a vieții, ca pe un instrument spiritual de pătrundere în realitate și de situare față de ea.

1975
Pastel de ulei, 33,5 × 24 cm

1985
Pagină de caiet


De aici și modul său de a considera rolul luminii nu ca pe un simplu agent senzorial și nici doar ca un procedeu de soluționare a construcției formale, ci – asemenea unor Rembrandt, Tizian, Velazquez și Goya – ca pe un factor interpretativ al condiției umane și al întâmplărilor legate de ea, condiție plină de tragism și ambiguitate, căreia clarobscurul era chemat să-i evidențieze contrastele abisale.[…]

1984
Ulei pe pânză, 100,5 × 70,5 cm


În afară lui Brancuși, nu mai prezintă interes, fiind considerați inactuali, nici Grigorescu, nici Andreescu, nici Luchian, nici Pallady, nici Petrașcu, nici Tonitza, nici Ghiață și încă destui alții care converg întru prestigiul și strălucirea creației plastice românești. Nu mai interesează decât ultimele mișcări artistice la modă peste hotare, iar știința care stătea odinioară la baza creației, eficiența și splendoarea meșteșugului au căzut în desuetudine.

1986-91
Ulei pe pânză, 146 × 126 cm


În aceste condiții, interesul public pe care îl trezește arta lui Corneliu Baba, contribuția ei în plan național la reanimarea interesului pentru pictură, nu trebuie desconsiderate. Dimpotrivă, fenomenul trebuie să ne dea de gândit. Chiar dacă Baba nu se înscrie în linia marilor inovatori și nu simpatizează cu pozițiile avangardiste, calitățile viziunii sale plastice țin totuși de un registru superior, care îi fixează un loc profund personal, cu deosebire caracteristic în istoria artei noastre.

1974
Ulei pe pânză, 90 × 88,5 cm

1984
Ulei pe pânză, 84 × 100 cm


Foarte multe portrete și compoziții realizate de Baba – aparținând în majoritate ciclurilor „Spaime”, „Concetățeni”, „Regele nebun”, „Pietà” și seriei de „Autoportrete” – nasc în privitori o emoție puternică, a cărei sursă principală o constituie expresia personajelor reprezentate, angoasa care adesea se citește pe chipurile lor.

1982-86
Ulei pe pânză, 149 × 125,5 cm


Mi se pare însă nedrept cel ce nu recunoaște în impactul astfel produs și contribuția specifică limbajului plastic, strictețea rigorilor sale de pură esență picturală, fie că e vorba de raporturile umbrei și luminii, de acordurile cromatice, de construcția formei, de sinteza petei de culoare sau de mișcarea liberă, foarte stăpână pe sine, a penelului, virtuți de ordin estetic fără de care imaginea obținută n-ar putea acționa atât de convingator. […]

1982
Ulei pe carton, 30 × 50 cm


În istoria picturii românești Baba ocupa locul, rămas liber până la el, al unui artist care a înțeles să-și exprime epoca, bolnavă și atroce, supunându-i imaginea unui proces de sublimare […]. Mai trebuie spus cât se poate de răspicat că Baba nu a fost niciodată un pictor realist socialist.

1962
Ulei pe pânză, 101 × 93,5 cm


El a fost victima nefericită a jocului unor coincidențe fortuite și al confuziilor conjuncturale, ceea ce în raport cu regimul comunist i-a creat ipostaza paradoxală a unui artist slăvit pentru talentul său de necontestat și mereu criticat cu severitate pentru a nu-l fi prostituat și supus tiraniei perverse a ideologicului. Orice speculații contrare aparțin unei regretabile zone politic resentimentare, ai cărei protagoniști superficiali, robi ai prejudecăților, nu suportau confruntarea cu adevărul.

Desigur, în limitele unei analize precum cea de față, nu se pot atinge toate aspectele creației lui Baba. El este un conservator profund atașat de tradiția marii picturi universale, dar conservatorismul său n-a fost sectar, n-a fost prohibitiv și exclusivist și deci n-a stat în calea dezvoltării nici unui discipol al său, chiar și atunci când s-a întâmplat ca această dezvoltare să se înscrie într-un registru opus concepției și vederilor proprii maestrului.

1986
Ulei pe pânză, 85 × 75 cm


Dimpotrivă, în virtutea unei neașteptat de vaste deschideri și a unui simț pedagogic benefic, el a încurajat asemenea „abateri” și acest autentic democratism a contribuit din plin la succesul calitativ al elevilor sai. Nu este puțin lucru pentru o artă modernă și contemporană destul de tânară cum continua a fi a noastră. Se întregește astfel cu o virtute însemnată în plus bogatul șir de motivații admirative care îi vestește lui Corneliu Baba o prețuire în timp binemeritată.