„Pentru mulți dintre ucenicii săi, Corneliu Baba a fost și rămîne Marea Întîlnire, Trezitorul, Șansa. A avut, ca profesor, talentul esențial de a oferi nu doar accesul la dexteritate, la un sec rețetar de atelier, ci mai curînd intuiția unui întreg univers, mireasma inanalizabilă a unui mister, sub aripa căruia viața și profesiunea participă la o unică și patetică euforie.”
Andrei Pleșu, Revista „ARTA”, 1986
Promoția 1948
Iași
„Am fost în anii 1946-1948 profesor la Institutul de Arte plastice din Iași, începusem să formez elevi; eram și Directorul Pinacotecii din Iași. Activitatea didactică și contactul cu visurile celor 16-20 de studenți ai clasei mă pasiona. De fapt colaboram cu ei în stilul nedidactic al ilustrului meu înaintaș, Nicolae Tonitza. Foloseam fotoliul vechi în care mă obișnuisem să-l văd sorbindu-și încet cafeaua și eram încărcat de orgoliul ce mi-l da faptul că datoria ce-o aveam era să vorbesc despre pictura mare. Recitind azi la distanță de o jumătate de veac lecțiile pe care le pregăteam pentru studenții mei, mă liniștesc la faptul că eram încă tânăr și plin de atâtea visuri.”
Promoția 1963
1958. „Am fost invitat să primesc să fiu din nou profesor de data aceasta la Institutul «Nicolae Grigorescu» din București. În sfârșit aveam din nou o clasă cu 16 discipoli cărora le vorbeam din fotoliul vechi instalat în mijlocul încăperii despre pictura mare, lăsăndu-le imaginația să o ia razna.”
Promoția 1963: Liviu Lăzărescu, Filora Iosif, Cornel Ioanescu, Constantin Albani, Florin Ciubotaru, Ion Cojocaru, Henri Mavrodin, Ana Drăgușanu, Georghi Petrov, Francisc Bartok
„…la revenirea mea în mijlocul unor tineri recomandați întotdeauna cu discreție «elevii mei» refac în imaginație momente în care afecțiunea cu care eram răsplătit conta mai mult decât îndrumările profesionale pe care la fel ca maestrul meu de altădată mă feream să le impun unor temperamente ce în majoritate manifestau semne de răzvrătire și refuzul de a se supune unor canoane depășite.”
„Din cele câteva serii de elevi un număr destul de respectabil și-a ales drumul pribegiei în apus… dintre cele câteva nume cunoscute în pictura românească actuală majoritatea abordează plini de fantezie suprarealismul cu întreaga gamă de bizarerii, de tragic și de călătorii în lumea haosului vizual. I-am iubit, le-am ascultat confesiunile…”
„Astăzi ne-a spus ceva de ținut minte o viață: Mă întrebați care sunt marile teme. Știu eu ce să vă răspund? Mi se pare că mai toate temele mari se găsesc în casă, împrejurul mesei, în pat… Ea și el. Ea singură, el singur, sau amândoi. Cuplul, el e nucleul lumii! Ce înseamnă modern? Fii tu însuți, asta e! Și dacă va rămîne ceva din noi va fi numai în măsura în care am fost cu adevărat noi înșine în ce am făcut. Când nu știti ceva, mai mergeți pe la bibliotecă, băieți, și mai răsfoiți-l pe Cezanne… și pe ăia mari…”
Liviu Lăzărescu, „Maestrul meu Corneliu Baba”, Editura Brumar, Timișoara
„Ion Munteanu a aparținut unei categorii rare, ai cărei indivizi dispar consumându-se străini de școli și curente. Am mereu obsesia acestui călător care a trecut halucinant, obosit de drum, sosit întotdeauna parcă de departe… A fost poate chiar geniul și ca întotdeauna nu l-am observat…”
C. Baba, Vernisaj postum Ion Munteanu, „Contemporanul”, vineri 23 mai 1969
„Ianuarie 1973. Aseară, în atelierul de le Pangratti «s-au pus bazele» unei grupări artistice care se va numi «Atelier 73». Pe lîngă Maestru, au fost de față Șerban Gabrea, Ion Bănulescu, Mișu Cismaru, Sorin Dumitrescu, Cornel Antonescu și cu mine. Se scontează și pe participarea cîtorva «de-ai noștri», printre care Mirel Zamfirescu, Sorin Ilfoveanu, Ștefan Câlția, Zamfir Dumitrescu, Doinița Moisescu, Florin Ciubotaru… Din păcate Henri Mavrodin nu poate fi lîngă noi, e prin Italia, își face destinul cum vrea el. Nu știm nici unul ce e cu Filora Iosif. S-a discutat mult, despre multe. Proiectele sunt ambițioase: «ieșiri periodice», unele cu caracter itinerant, albume etc. Prima expoziție va fi la Ateneu, în sala dreptunghiulară și în cea rotundă, la 12 mai – deci ar mai fi trei luni de lucru. Oricum, seara a început frumos, cu un disc magnific adus de Gabrea și ascultat cu sfințenie (o liturghie rusească, în care tenorii alternează cu bașii aceia uluitori). Un adevărat «Te Deum», ca de început! Doamne ajută! Aflu ulterior că Maestrul încîntat de perspectiva unui asemenea proiect a și schițat afișul Expoziției inspirat de o imagine a lui Bruegel care ar sugera, pe undeva, starea noastră e spirit. Din păcate totul a rămas un vis… Doar mica schiță mai amintește de evenimetul… născut mort.”
Liviu Lăzărescu, „Maestrul meu Corneliu Baba”, Editura Brumar, Timișoara
Promoția 1973: C. Movilă, D. Coltofeanu, Marilena Măntescu, Liviu Călinescu, Virgil Parghel, R. Cojan, C. Baba, pictorul Marius Cilievici
„«Babismul» a fost cândva un fel de popas la o încrucișare de drumuri. «Babiștii» sunt o amintire; cei mai mulți exploatează realitățile «bas-fondului» încă, rătăcind prin pustiitățile insolite ale suprarealismului; cu elevii se întâmlpă ceea ce e normal atunci când au ce lua de la un «maestru». Iau uneori tot, alteori chiar prea mult, tehnică, stil, expresie. Identității însă îi lipsește ceva: misterul. Pe Ciucurencu ani de zile l-au copiat elevii lui: galben în lumină, albastru în umbră… te pastișează – i-am spus într-o zi. El a râs și mi-a spus aproape la ureche: «Ei nu știu un lucru, că eu sub albastru pun roșu.» Yehudi Menuhin nu poate fi Enescu cu tot geniu lui. Elevul are geniu, maestrul e unic.”
Interviu cu Corneliu Baba de Remus Botar, decembrie 1982
Promoția 1974: Sorin Dumitrescu, Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu, Cornel Antonescu, Zamfir Dumitrescu, Mihai Cismaru, Doina Moisescu și Floretina Ilea
„Amator de pictură, D., cu care sunt prieten de peste 40 de ani, mi-a solicitat îngăduința de a vedea pînzele și gravurile celor 10 studenți ai mei înainte de expoziția ce a avut recent loc la Brașov, organizată de revista «Astra».
— Spune-mi te rog, ce-i înveți propriu-zis pe acești oameni?
— Aparent, foarte puțin. Tonitza conversa cu noi, cei mai răsăriți, despre Cezanne, Rembrandt și Goya de multe ori la cârciumă…
— Ceea ce remarc, după o plimbare prin fața pînzelor de aici, că în majoritate domină o atmosferă apăsătoare, as zice… de înfern.
— …cu completarea că în infern există și sărbători, ca în «Compoziția» lui Ștefan Câlția.
— Am pus alături doi ce mi se par că se întâlnesc pe planuri comune de sensibilitate, doi ce pot sta unul lîngă celălalt fără să se concureze: Cornel Antonescu și Sorin Dumitrescu. Amîndoi sunt un fel de șefi de atac dintr-o orchestră. Chiar prea bine.
Iată un nou infern sau o Cădere a îngerilor răi. A cui e?
— Zamfir Dumitrescu. Lucrarea a devenit o obsesie ce e reluată într-o mulțime de variante. În gravură poți remarca o mai completă idee a spațiului și a imensității. De altfel, dacă ai observat, majoritatea au o viziune cosmică a lumii și a spațiului.
— Mihai Cismaru. Observă ce trăire interioară! Îl urmăresc uneori când lucrează. Sînt sigur că pe suprafața pînzei încă nepictată vede clar fiecare din personagiile sale bizare. Cismaru nu dibuie. Cineva îi șoptește unde anume să atingă cu cele două picături de alb sau de roșu pînza inundată de griuri, de o mare vibrație.
— Sorin Ilfoveanu. Alt gen e obsesie. Mîna cu vioara se insinuează într-o lume de griuri de o mare prețiozitate. Le poți cerceta multă vreme și le descoperi mereu. O sensibilitate orecum feminină. La Ilfoveanu simbolul tinde către o abstractizare diferită de a lui Cismaru. Într-o zi va reuși să depășească această fază.”
Tablouri dintr-o expoziție, În loc de cronică plastică, Revista „Astra”, mai 1969
„— Ce ar trebui, iubite Maestre, să facă mai întîi și mai întîi un pictor față cu enorma și primejdioasa libertate ce ni s-a dăruit?
— Mă feresc să dau sfaturi mai ales la această oră fierbinte. Ce să faci după ce s-au epuizat olé-urile? Să știi intra din transa revoluției în transa de pictor și să nu uiți că, în timp ce teoretizezi și manifestezi în numele artei, muzele tac și culorile se usucă pe paletă…
— Tinerii care au înconjurat Uniunea noastră v-au rostit de nenumărate ori numele. Par să vă iubească, chiar dacă nu îndrăznesc să vă abordeze. Mai credeți în pictorul tînăr? Poate tînărul pictor să dăruiască ceva temeinic artei, picturii?
— Am crezut întotdeauna în valorile artistului tînăr, în speță ale picturii, ale cărui aventuri colorate șochează retina obosită și sensibilitatea viciată de prejudecăți. La vîrsta meditației și tăcerii la care mă aflu, curajul și entuziasmele tinereții mă invită în același timp să pictez cum știu eu…”
Interviu de Sorin Dumitrescu, „România Liberă”, februarie 1990
