1906. La 18 noiembrie s-a născut la Craiova, România, Corneliu Baba, fiu al pictorului Gheorghe Baba și al Matildei Ciortuș – ambii părinți refugiați din Banat, provincie aflată la acea dată sub dominația Imperiului Austro-Ungar.
„Mama se numea Matilda Ciortuș. Ciortușii erau și sunt destul de numeroși în părțile Bozoviciului. Bunica era de origină germană – din Steierdorf – se numea Zeller. Bunicul era însă român din Bozovici.”
1.
Mama artistului
1927
Cărbune, 23,5 × 17,5 cm, semnat, datat stg. jos cu negru
Colecția artistului
Primele lecții de desen le ia de la tatăl sau, care studiase la Academia de artă de la Viena.
„Tatăl meu s-a născut în 1863 în Caransebeș, a fost pictor, și a trăit până în 1952. Cu ajutorul unui om bogat, un anume conte ungur von Bissingen, care-i descoperise aplicațiile ce avea pentru pictură a plecat la Viena prin anii 1893-94 unde a urmat cursurile Academiei de Artă de acolo.”
2.
Tatăl artistului
1948
Tehnică mixtă, 29 × 20 cm, semnat, datat dr. sus cu brun
Bârlad, Muzeul de Artă
„Cele mai vechi și estompate aduceri aminte ale copilăriei sunt legate de atelierul de pictură al tatălui meu din orașul Craiova, strada Severinului nr. 5 bis, unde am deprins, încă înainte de a învăța să scriu și să citesc, alfabetul și gramatica elementară a desenului și picturii.”
3.
Corneliu Baba copil
„Mi se pare că tot aici am pictat primul meu peisaj. E vorba de o casă cu un plop… aveam trei sau patru ani. S-a făcut multă vreme caz în familie de această operă a mea.”
4.
Peisaj cu plop
[1910]
Ulei pe carton, 50 × 40 cm
Colecția artistului
„În consecință, înainte de a fi împlinit șase ani, m-am văzut instalat la un șevalet propriu la care desenam zilnic folosind figuri de gips, învățând după metode clasice să observ și să proporționez, să valorez și în plus «să colorez» în alb și negru cu o bucată de cărbune.”
5.a
Pagină de caiet
[1912]
Creion, nesemnat
Colecția artistului
5.b
Pagină de caiet
1917
Creion, semnat, datat dr. jos cu tuș
Colecția artistului
„Probabil că era 1912 când, la Craiova, a venit familia regală ca să inaugureze Monumentul Independenței din Parcul Bibescu. Pe vremea aceea un eveniment ca acesta însemna «ceva». Îmi amintesc că la școala noastră s-a organizat un fel de serbare, familia regală urmând să vină în trecere pe acolo. Eu am fost așezat la un chevalet și pus să pictez când va trece regina. Tata era lângă mine îmbrăcat în redingotă. Regina a trecut, mi se pare că m-a mângâiat pe păr și a spus «Schön».”
6.
Pagină de caiet
1914
Creion, semnat, datat stg. sus cu tuș
Colecția artistului
„Am intrat în clasele primare la școala «Traian» din Valea Vlaici – Craiova. N-am prea multe amintiri din vremea aceia. N-am fost un elev nici prea bun nici prea rău. Eram oarecum protejat fiincă desenam și poate de asta mi se îngăduiau multe.”
7.a
Pagină de caiet
1917
Creion, semnat, datat stg. jos cu tuș
Colecția artistului
7.b
Pagină de caiet
1916
Creion, semnat, datat stg. sus cu tuș
Colecția artistului
1916. România intră în Primul Război Mondial. Armatele germane au invadat Oltenia și Muntenia, în retragere.
„Păstrez o schiță din prima zi a intrării germanilor în Craiova, o schiță ce am făcut-o în stradă, unde m-am așezat în mijlocul unui grup de soldați adunați lângă o bucătărie de campanie.”
8.
Pagină de caiet
1916
Creion, semnat, datat stg. sus cu tuș
Colecția artistului
1917
„Am intrat în liceu. Fosta clădire a liceului Carol I era spital. Cursurile noastre se țineau la școala Madona Dudu cu o parte din profesori improvizați. Eu desenam toată vremea, ba în anul acela am expus câteva mici uleiuri la un încadrator de uleiuri de pe strada Unirii.”
9.a
Pagină de caiet
1917
Acuarelă, 17 × 15 cm, semnat, datat stg. jos cu cerneală
Colecția artistului
9.b
Pagină de caiet
1917
Creion, semnat, datat dr. jos cu creion
Colecția artistului
1918. Constituirea României Mari prin unirea provinciilor românești (Banat, Crișana, Basarabia și Bucovina).
1920. Pe scena Teatrului din Craiova îl vede pentru prima oară pe George Enescu, al cărui chip și interpretare îl impresionează profund. Concertul îi întărește dorința de a studia vioara.
„La vârsta de 12 ani în viața mea a apărut pasiunea pentru muzică. Unchiul meu Marius, nu știu cu ce ocazie, după întoarcerea lui din război, mi-a dăruit un acordeon cu două rânduri de clape. Tata s-a lăsat convins și m-a trimis să învăț la o prietenă bătrână a familiei care dădea lecții de vioară.”
10.
Autoportret
[1919]
Ulei pe carton, 28 × 23 cm, nesemnat
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
1920
„Intuiția mea de pictor, pe care o posedam se pare de-atunci, mi-a oprit privirea în primele momente asupra contrastului de culoare și de dimensiune între statura masivă înveșmîntată în fracul negru și sclipirea fascinantă a viorii…”
11.a
George Enescu
1957
Creion, 19 × 12,5 cm, semnat, datat dr. jos cu creion
Colecție particulară
11.b
George Enescu (studiu)
1981
Pastel de ulei, 30,5 × 23 cm, semnat, datat dr. jos cu ocru
Colecție particulară
12.a
George Enescu
[1968]
Ulei pe carton pânzat, 34,5 × 29,5 cm, semnat dr. jos cu brun
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
12.b
George Enescu (studiu)
1955
Tehnică mixtă, 19 × 15 cm, semnat, datat dr. jos cu alb.
Colecție particulară
„Obsesia siluetei dragi a lui Enescu avea să mă însoțească toată viața și să domine studiile de mai tîrziu închinate portretului pe care am dorit să-l realizez pentru el și pentru mine.”
13.
George Enescu
1955-91
Ulei pe pânză, 157 × 101 cm, semnat dr. jos cu negru
Muzeul Național de Artă al României
1921
„Familia mea a părăsit Craiova. Tata a vândut casele și a cumpărat la Cransebeș (Banat), peste malul Timișului, într-o regiune de vile numită Teiuș, o casă în mijlocul unei grădini înconjurată de alei de brad ce serveau ca limitare a proprietăților între ele.”
14.
Familia artistului
[1932]
Ulei pe carton, 44 × 49,5 cm, nesemnat
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
„Casa era foarte aproape de pădure și la câteva minute de Timiș. Aici am petrecut adolescența și primii ani ai tinereții.”
15.
Peisaj
1924
Ulei pe pânză, 15 × 20 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Colecție particulară
1925
„Am terminat liceul la Caransebeș, lucram de acum pictură… serioasă. Devenisem portretistul orașului. Toate notabilitățile îmi pozau. Câștigam bani, acasă se trăia bine. La Caransebeș, ca în orice oraș ardelenesc, exista o cafenea la care seara cânta «banda» de țigani romanțe ungurești sau romanțe la modă…”
16.
Autoportret
1924
Ulei pe pânză, 40 × 50 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Timișoara, Direcția Județeană de Cultură și Patrimoniu
1926
„După obținerea bacalaureatului s-a decis plecarea mea la București unde, după sfaturile familiei, urma să dau examen de intrare la Academia de Belle Arte și în paralel să mă înscriu la Facultatea de Litere și Filozofie, spre a avea o diplomă din care «să pot trăi» fiindcă din pictură… slabă speranță. Pledoaria mea pentru conservatorul de muzică a fost respinsă categoric. La București, cu toată siguranța ce am avut că voi fi printre primii, am căzut la examenul de la Belle Arte fără a putea obține o explicație justificatoare.”
17.
Promenada
1929
Ulei pe pânză, 24 × 35 cm, semnat, datat stg. jos cu negru
Colecție particulară
1927-1930
„Anii studenției mele se terminaseră în 1930. Facultatea îmi dăduse ocazia să ascult cursurile câtorva profesori remarcabili: Nae Ionescu, Paul P. Negulescu, Tudor Vianu, Ovid Densușianu… De pictat pictam însă puțin, după crize de disperare urmau stări de apatie iar problema unei evadări sau mai precis a unei plecări în străinătate era irealizabilă. Se visa plecarea la Paris.”
18.
Autoportret
1930
Ulei pe pânză, 40 × 50 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Timișoara, Muzeul Național de Artă
1930-1932
„După terminarea stagiului militar de un an la Regimentul 7 Pionieri din Timișoara, obosit de București și, mai ales primit excelent de un grup de artiști progresiști și protestatari romantici, am rămas mai departe în orașul acesta tentat de atmosfera occidentală. Oamenii pe atunci erau destul de bogați, magazinele mari, restaurantele luxoase dar viața mea alterna cu încăpățânare în timpul celor 2 ani cât am rămas aici (1930-1932) între perioade de foame și planuri de plecare undeva departe… Intrasem oarecum în grupul de pictori timișoreni dintre care apreciam mult ca desenator pe Podlipny, Directorul Muzeului din Timișoara.”
19.
Jucători
1932
Ulei pe carton, 35,5 × 40 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Timișoara, Muzeul Național de Artă
„În vara anului 1934 am decis, la propunerea tatălui meu, să deschidem împreună o expoziție de pictură într-un mic pavilion, loc de promenadă al viligiaturiștilor la Băile Herculane.”
20.
Tatăl artistului
[1934]
Ulei pe carton, 42 × 35 cm, nesemnat
Colecția artistului
„Expoziția a avut, după câte îmi amintesc, un succes frumos de public, lucrările tatălui meu de un post-impresionism decent și reținut, ale mele mai grave cu îndrăzneli încă timide ce interesau pe mulți. Între vizitatori mi-a atras atenția în special o pereche mai deosebită, un domn și o doamnă în vârstă ce se opreau de regulă la câteva din lucrările mele.”
21.a
Peisaj
[1924]
Ulei pe carton, 45 × 54 cm, semnat „Gh. Baba” dr. jos cu brun
Colecție particulară
21.b
Peisaj
1931
Ulei pe carton, 42 × 52,2 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Timișoara, Muzeul Național de Artă
21.c
Peisaj pe Bega
1932
Ulei pe carton, 40,5 × 50 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Timișoara, Muzeul Național de Artă
21.d
Peisaj din Caransebeș
1932
Ulei pe pânză, 40,5 × 46,5 cm, datat (verso), semnat dr. jos cu negru
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
Am aflat că este vorba de avocatul Omer Popovici din Iași, personagiu bine cunoscut și în baroul bucureștean, om cu relații și mai cu seamă amator de pictură. Impresionat de faptul că n-am reușit să am o diplomă, mi-a făcut pe un ton categoric invitația să vin cât de curând la Iași unde toți profesorii de la Belle Arte în frunte cu Tonitza sunt prietenii lui. Perspectiva de a mă vedea cu școala terminată mă entuziasmase și mă hotărâse să plec. La Iași, unde am plecat într-adevăr pentru două sau trei luni, am stat… vreo 16 ani.”
22.
Omer Popovici
1938
Ulei pe pânză, 57,5 × 44,5 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Iași, Complexul Național Muzeal „Moldova”, Donația C. Baba
„Cunoscuta mea perioadă ieșeană (1934-1950) a început într-o senină dimineață de toamnă – 15 septembrie 1934 – când o trăsură cu un cal costeliv m-a luat din gara «dulcelui târg» urcând cu greu panta spre Piața Unirii și m-a lăsat la intrarea hotelului Bristol, lângă fosta Academie de Belle Arte de care depindea viitorul meu. Bagajul ce-l aveam se compunea dintr-o mică valiză și un maldăr serios de lucrări «demonstrative» ce urmau să fie văzute de către profesorii Academiei.”
23.
Băutorul
1935
Ulei pe panză, 70 × 49,5 cm, semnat, datat dr. sus cu negru
Iași, Complexul Național Muzeal „Moldova”
„La masa pe care era desfăcută mapa mea am recunoscut pe rector, despre care auzisem că aduce cu Mihail Kogălniceanu. Acesta, pe nume Conu Alecu Athanasiu, profesor de perspectivă, mi-a adresat cel dintâi cuvântul încurajându-mă cu aprecierea generală că lucrările dovedesc talent remarcabil și pregătire serioasă, pe Băncilă masiv, cu aerul unui personaj al lui Jordaens și pe Tonitza ce mi s-a părut întotdeauna ca un clovn bătrân, demachiat…”
24.
Portret A. D. Athanasiu
1935
Ulei pe pânză, 75,6 × 61 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Iași, Complexul Național Muzeal „Moldova”
„În 1935 Tonitza mi-a propus să fac parte din echipa de pictori cu care hotărâse, sub formă de muncă benevolă, să restaureze și în mare parte să repicteze interiorul bisericii din incinta Mănăstirii Durău, o sihăstrie pe atunci încântătoare, de la poalele Ceahlăului. Locuiam amândoi în casa curată a bunului Frate Ghiță în două camere alăturate tapetate cu icoane. În câte o seară maestrul îmi citea o pagină sau două din «L’ esprit des formes» a lui Elie Faure și le interpreta. Pe prispa Fratelui Ghiță, târziu seara, am ascultat rugăciunea Henriettei Charosson pe care mi-am notat-o într-un caiet de schițe și mi-am reamintit-o în ceasuri de desnădejde.”
25.
Nicolae Tonitza
1986
Ulei pe pânză, 61 × 56,5 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Bârlad, Muzeul de Artă „Vasile Pârvan”
„Spre toamna lui 1938, aflând că buna și sfânta mea mamă este grav bolnavă am plecat în Banat s-o văd. Am găsit-o încă în viață. M-a rugat să-i arăt diploma. După ce a văzut-o a plâns și m-a sărutat. Peste puțin timp a murit, lăsându-mi durerea de a nu fi știut întotdeauna cine a fost mama.”
26.
Pagină de caiet
1917
Creion, semnat, datat stg. cu cerneală neagră
Colecția artistului
1939. Începe cel de-Al Doilea Război Mondial. Este numit asistent la catedra de pictură a Academiei de Belle Arte din Iași.
1940. Începe să participe la saloanele oficilale de artă din țară.
1941. România intră în război.
„Trecuse peste mine dezastrul refugiului din Ardeal, unde în 1939-40 mă aflam să pictez o Capelă la Oradea mare (nord vestul României).”
27.
Capela Alex. Hașaș, Oradea
„Lucrul durase doi ani, apoi s-a curmat brusc cu plecarea noastră noaptea, Oradea trecând în stăpânirea Ungariei. Tot ce am avut agonisit a rămas pierdut pentru totdeauna și m-am revăzut din nou la Iași unde am luat-o de la capăt…”
28.a
Natura statică
[1939]
detaliu
28.b
Natura statică
[1939]
Ulei pe pânză, 97,5 × 44,5 cm, semnat dr. jos cu negru
Colecție particulară
„Nicolae Tonitza a fost primul meu maestru în adevăratul înțeles al cuvîntului, primul ale cărui pareri și sfaturi au trezit adevăratele rezonanțe din mine, pe care nimeni înainte nu le-a sesizat și nu m-a ajutat să le dau viață. Urmărit de amintirea lui Tonitza am pictat portrete scăldate în lumina aceasta evocatoare a unei atmosfere de muzeu, lucru ce mi s-a reproșat multă vreme.”
29.
Autoportret
1942
Ulei pe carton pânzat, 45 × 41 cm, semnat, datat dr. sus cu brun
Iași, Complexul Național Muzeal „Moldova”
„Din anii aceia au rămas cîteva lucrări ce mă reprezintă, cel de atunci. Lucrarea «Cina» nu-i lipsită de oarecare teatralism care va dispare mai târziu. Portretul rămîne și aici elementul pregnant ca de altfel în cele mai multe din lucrările mele.”
30.
Cina
1942
Ulei pe pânză, 118 × 146 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Muzeul Național de Artă al României
„«Întoarcerea de la sapă» trădează anumite preferințe decorative. Culoarea n-a început încă să fie modelată prea prețios.”
31.
Întoarcerea de la sapă
1943
Ulei pe pânză, 164 × 120 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Sibiu, Muzeul Național Brukenthal
1943-1945. Se refugiază împreună cu Academia de Belle Arte din Iași la Făget, în Banat. Multe instituții din țară sunt obligate să se refugieze și ele, din cauza războiului.
23 august 1944. În cursul serii, Regele transmite prin radio o proclamație către popor, prin care anunța acceptarea armistițiului cu Aliații.
30 august 1944. Trupele rusești (sovietice) ajung în Bucureștiul eliberat complet de către trupele române.
32.a
Întoarcerea de la înmormântare
[1944]
Tuș, 42 × 34 cm, nesemnat
Colecția artistului
32.b
Întoarcerea de la înmormântare
1945
Tuș, 34 × 24 cm, semnat, datat dr jos cu tuș
Colecția artistului
1944
„Sâmbătă 5 Februarie (11 noaptea): Astăzi o revelație! Descoperirea unui album al lui A. Egger Lienz. Concepție prin excelență picturală, dinamism dramatic. Extraordinar! Am umplut un carnet întreg cu schițe pentru «Calvarul» și «Întoarcerea de la înmormântare». Nu sunt încă mulțumit.”
33.a
Întoarcerea de la înmormântare
1947
Pastel, 25 × 23,5 cm, semnat, datat dr. jos cu albastru
Colecția artistului
33.b
Întoarcerea de la înmormântare
[1944]
Cărbune, 29 × 24,5 cm, nesemnat
Colecția artistului
1946. Este numit profesor de pictură la Academia de Belle Arte din Iași și Directorul Pinacotecii.
„Ieri dimineață mi-a apărut ciudat viziunea «Înmormântării sărace». De doi ani schițez întruna tema aceasta fără să pot realiza ceva mulțumitor. Ieri dimineată, în fața ochilor deschiși în semiîntuneric mi-a apărut de-o dată grupul celor cinci oameni în drum spre cimitir. Datorită cărui miracol grupul era alcătuit atât de pictural? Tot ceea ce căutam a apărut într-o singură clipă. (1945)”
34.a
Întoarcerea de la înmormântare
1948
Tuș, 28 × 19 cm, semnat, datat stg. jos cu tuș
Colecția artistului
34.b
Întoarcerea de la înmormântare
[1945]
Tuș, 12 × 14 cm, nesemnat
Colecția artistului
30 decembrie 1947. Palatul Regal este înconjurat de trupe sovietice și unități române fidele comuniștilor. Regele este nevoit să abdice. E proclamată Republica Populară Română.
3 ianuarie 1948. Regele părăsește România.
35.
Întoarcerea de la înmormântare
1948
Ulei pe carton, 34 × 36 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba.
„E o perioadă din pictura mea cînd albul intens colorat îmi dă probleme pe care încerc să le rezolv, fie în naturi moarte fie în compoziții sau portrete. «Alburile» m-au tentat întotdeauna prin posibilitatea ce au de a fi «colorate». În alburi văd game nesfârșite de verzuri, rozuri, ocruri, violeturi, griuri calde sau reci toate colorate astfel ca să dea «lumină».”
36.
Natură moartă cu porțelan
1948
Ulei pe carton pânzat, 61 × 71 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Iași, Complexul Național Muzeal „Moldova”
„În atelierul din Iași refăcut din ruine am reușit să acopăr o pânză veche pictată cu «Jucătorul de șah», lucrare apărută ca o gratuitate anacronică și sfidătoare prin indiferența ce o manifesta «thematic» la preocupările sociale ale momentului.”
37.
Jucătorul de șah
1948
Ulei pe pânză, 100 × 93 cm, semnat, datat dr. sus cu negru
Muzeul Național de Artă al României
„În mine se consuma dorința de a picta și atât. Nu aveam nevoie nici de lecțiile de marxism-leninism ce începuseră să dirijeze creația nici, mai ales, de îndrumări de ordin profesional pe care mă străduiam singur să le stăpânesc… Va fi expus la prima Expoziție de Stat din București. Cu el începe adevărata mea maturitate.”
38.
Autoportret
1948
Creioane colorate, 30 × 25,5 cm, semnat, datat dr. jos cu alb.
București, Muzeul Municipal, Donația C. Baba
1949. O cunoaște pe Constanța Zosin, viitoarea soție, asistentă la Facultatea de Medicină, Iași.
1950. Este îndepărtat din învățămînt fără să i se facă cunoscut motivul; părăsește Iașiul și se stabilește la București.
39.
Soția artistului
1957
Creioane colorate, 20 × 19,5 cm, semnat, datat stg. jos cu cărbune.
Colecția artistului
1949. Ministerul de Interne al Republicii Populare Române dă decretul care va fi baza legală pentru acțiunea de
deportare în Bărăgan a unor familii de români, germani, sârbi, bulgari.
„În iarna lui 1949-50 am fost scos din funcția de Profesor la Institutul de Artă din Iași; excluderea mea din învățământ a rămas un mister nedezlegat.”
1.
Autoportret
[1949]
Cărbune, 35 × 27 cm, nesemnat
Colecția artistului
1950. Părăsește Iașiul și se stabilește la București.
„«Jucătorul de șah» a produs reacție și între adepții demagogiei ce începuse să prindă viață și în lumea manieriștilor picturii speriați de teroarea teoriilor noii ordini sociale. Prietenii din București, între care se numărau Camil Ressu, Dărăscu, Pallady, soții Medrea, soții Ghițescu mă sfătuiau să părăsesc Iașiul care își pierduse poezia de altădată și să mă mut la București unde am deja un nume, fiecare promițându-mi că mă vor ajuta; eram admirat în anii aceia pentru meșteșug…”
2.a
Camil Ressu
1952
Acuarelă, 27,5 × 22 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Colecția artistului
2.b
Cornel Medrea
[1950]
Tuș, 30 × 29 cm, semnat dr. sus
Colecția artistului
1950. Părăsește Iașiul și se stabilește la București.
„În perioada aceasta am început să utilizez creioanele colorate ca mijloc de studiu pentru lucrări și am format câțiva elevi care au lucrat cu succers în această tehnică (Dan Hatmanu, Constantin Baciu, Eugen Crăciun).”
3.
Theodor Pallady
1950
Creioane colorate, 41 × 31,5cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Colecția artistului
„În primăvara lui 1950, am lucrat în atelierul meu de la Iași «Semnarea înscrierii în Gospodăria Colectivă». Lucrarea a fost criticată mai ales pentru că nu am înțeles «momentul de cotitură din viața țărănimii muncitoare».”
4.
Constituirea GAC
1950
Ulei pe pânză, 141 × 171 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
București, Muzeul Municipal
„Anii aceștia în jurul lui 1950 au fost destul de grei, plini de tristețe și dezamăgire pentru cei mai mulți artiști iar pentru mine mai grei ca cei ai studenției… A fost o perioadă în care peste tot fenomenul plastic a fost supus unor presiuni absurde care au stînjenit creația…”
5.
Autoportret
1951
Creioane colorate, 35 × 27 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Colecția artistului
1951-1952
„În vremea confuză ce a precedat moartea lui Stalin, Europa de Est trăia epilogul penibilului amestec al politicii demagogice în lumea artei. O colegă care lucra într-o editură […] m-a întrebat dacă aș vrea să ilustrez romanul proaspăt apărut al lui Mihail Sadoveanu, «Mitrea Cocor». Am primit, interesat de posibilitățile ce mi se ofereau, de a încerca să ilustrez, într-o tehnică de gravor, niște episoade din viața rurală pe care viziunea mea le reducea instinctiv la o varietate portretistică, terenul pe care-l căutam. Munca mea de desenator mă pasiona.”
6.a
Boier Cristea
1951
Creion, 25 × 16,5 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
6.b
Nastasia
1951
Cărbune, 26,2 × 24,8 cm, semnat, datat dr. jos cu creion
Academia Română, Cabinetul de stampe
„Dar într-o zi lucrurile s-au schimbat. În Răsărit s-a decretat în cultură lupta contra devierilor de la linia ideologică stalinistă, delict grav. Oameni de știință remarcabili, artiști consacrați erau târâți în procese oribil înscenate în care nu existau circumstanțe atenuante. Uniunea Artistilor Plastici ca și celelalte uniuni de creație trebuiau să se conformeze dispozițiilor, să caute și să critice public «vinovații». M-am găsit printre ei, condamnat mai ales pentru faptul de a nu fi acceptat să-mi fac autocritica de pictor-formalist.”
7.a
Nastasia cu floare
1952
Tehnică mixtă, 36 × 27 cm, semnat, datat dr. sus cu brun
Muzeul Național de Artă al României
7.b
Mitrea cu furca
1952
Tehnică mixtă, 46,7 × 34,4 cm, semnat, datat dr. sus cu creion
Muzeul Național de Artă al României
„Plastica trebuia și ea să aibe victimile ei. Se făcuse mult caz de ilustratiile la «Mitrea Cocor» și la «Caragiale». Era ocazia să mi se dea o «lecție». Despre volumul «Teatrul lui Caragiale» nu s-a scris un singur rând în presă. Era vorba despre o ediție de lux care cel puțin se cuvenea să fie semnalată ca apariție.”
8.a
Ilustrație la I.L. Caragiale
1952
Tehnică mixtă, 42 × 37,2 cm, semnat, datat dr. jos cu cărbune
Muzeul Național de Artă al României
8.b
Ilustrație la I.L. Caragiale
1952
Tehnică mixtă, 40 × 32,8 cm, semnat, datat dr. jos
Muzeul Național de Artă al României
8.c
Ilustrație la I.L. Caragiale
1952
Tehnică mixtă, 42,8 × 37,5 cm, semnat, datat dr. jos
Muzeul Național de Artă al României
„Imediat după începutul anului 1952, după a doua reformă monetară care pe mine m-a găsit lucrând în Expoziția Caragiale la un triptic (6 m × 3 m) reprezentând «Prologul», «Revoluția» și «Epilogul» lui 1907, a avut loc așa numita «deviere de dreapta» în urma căreia au căzut foarte mulți vinovați în multe sectoare.”
9.a
Prologul
[1952]
Ulei pe pânză, 300 × 170 cm, nesemnat
Colecție particulară
9.b
Epilogul
[1952]
Ulei pe pânză, 300 × 170 cm, nesemnat
Colecție particulară
9.c
Revoluția
[1952]
Ulei pe pânză, 170 × 250 cm, nesemnat
Colecție particulară
1953
„Stalin murise. Regimul își trăia ultimele zile dar toxinele regimului său persistau. Atmosfera cenușie a minciunii și demagogiei în care se trăia, se propaga și se demonstra ca unică soluție pozitivă, pervertise conștiințele și viciase spiritualitatea. Portretul lui Mihail Sadoveanu a marcat la vremea lui semnalul unei posibile eliberări a picturii de canoanele politice ale realismului socialist. Execuția de un realism clasic împiedica până și demagogia cea mai necruțătoare să găsească motive de intervenție. Profesionalismul m-a ajutat să supraviețuiesc.”
10.
Mihail Sadoveanu
1953
Ulei pe pânză, 134 × 102 cm, semnat, datat dr. sus cu rosu
Muzeul Național de Artă al României
1953. Premiul de stat pentru Portretul lui Mihail Sadoveanu
„Am început portretul cu o pasiune pe care n-o mai simțisem de mult. În mine trăiau imagini scumpe din Tintoretto, Bassano, Titzian, Veronese. Portretul plăcea tuturor, am fost felicitat, lumea îmi surâdea. Apoi a fost expus la Expoziția din 1953 și cu aceasta și-a început viața sa. A fost reprodus până la saturație, în toate culorile pe care le-au vrut tipografii, în țară și în străinătate. A voiajat, pe unde n-a voiajat… Moscova, Budapesta, Venezia…”
11.a
Mihail Sadoveanu
1951
Acuarelă, 33,2 × 31 cm, semnat, datat stg. jos cu negru
Colecția artistului
11.b
Mihail Sadoveanu
1953
detaliu
„Portretul este un «summum». Obligă. Descompus… compus… n-are importanță. Uitați-vă la cei mari, la Botticelli, la Piero, la Giotto. Găsești la ei tot e vrei: stil, prezență, culoare. Tot Portretele trebuie să te facă să tresari și să nu le uiți multă vreme, să te urmărească întruna. Dacă nu reușești să faci privitorul să tacă un moment în fața lor și să viseze renunțînd pentru o clipă la teoriile sale, înseamnă că nu ai reușit prea mult.”
12.a
Soția artistului
1953
Ulei pe pânză, 100 × 75 cm, semnat, datat dr. sus cu roșu
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
12.b
Lucia Sturdza Bulandra
1953
Ulei pe pânză, 132 × 107 cm, semnat, datat dr. sus cu roșu
Muzeul Național de Artă al României
12.c
Lucia Sturdza Bulandra
1953
detaliu
„La începutul verii lui 1954 m-am reîntors la mansarda de la Iași. Aveam în cap căteva proiecte mari între care vechea idee care mă urmărea demult, o maternitate fără o legendă anume, scenă închinată tăcerii somnului asigurat de veghea mamei, a eternei femei… mama neamurilor. Am început fel de fel de schițe. Femeia din primul plan trebuia să domine compoziția. O scenă îmi revenea mereu în minte din anii copilăriei, trăită într-o noapte când toată casa dormea și trezindu-mă am văzut-o pe mama care, cosând sub lumina lămpii, plângea încet. N-am știut niciodată de ce plângea mama atunci…”
13.
Odihna la câmp
1954
detaliu
„La București începuse juriul pentru expoziția ce urma să se deschidă. Eu eram în întârziere. L-am prezentat la Expoziție și din clipa aceia «Odihna la câmp» și-a început viața ei. A început să se vorbească despre ea apoi să se scrie. Ca întotdeauna, s-a întâmplat și cu această lucrare, aceiași încurcătură; personagiile – adică, mai bine zis singurul personagiu din cei «trei» cel care veghează, femeia, era prea trist ca să poată face parte din prezentul plin de optimism și încredere în viață. Pentru ca deruta să fie curmată, Maxy a sărit în ajutor. El a adăugat titlului completarea «din ciclul 1907». Personagiile nu puteau aparține decât acelei epoci sau în orice caz unei epoci de mizerie. Era de prisos să mă opun, să demonstrez adevărul. Am scris ulterior câte ceva în legătură cu femeia din tablou și cu intențiile mele. «Odihna la câmp» a rămas însă plasată în «ciclul 1907».”
14.a
Odihna la câmp (studiu)
1954
Tehnică mixtă, 40 × 32,5 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Academia Română, Cabinetul de stampe
14.b
Odihna la câmp (studiu)
1954
Tehnică mixtă, 35 × 38,5 cm, semnat, datat stg. jos cu creion
Muzeul Național de Artă al României
1954. Premiul de Stat pentru «Odihna la câmp»
„Imediat ce a început să se comenteze în scris acest tablou, care a avut darul că a prins, a început literatura pe marginea poveștii celor trei personaje dintre care doi dorm iar cel de-al treilea, femeia, veghează. Unii au scris că istoviți de muncă și mizerie s-au oprit – tatăl și copilul dormind în lumina incendiilor depărtate – probabil dela conacele boierești din 1907. Femeia are pe fața ei revoltă și durere etc. O discuție ce a avut loc în fața tabloului la Muzeu, cineva a remarcat că omul nu doarme «politic».”
15.
Odihna la câmp (detaliu)
1954
Ulei pe pânză, 115 × 125 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Muzeul Național de Artă al României
„Un personagiu care trebuie să exprime un «mesaj» trebuie să doarmă în așa fel încât chiar în somnul lui adânc să se vadă îndârjirea și speranța că lupta nu e zadarnică – să se vadă mai ales bucuria biruinței viitoare care este întruchipată și în copilul care deasemeni doarme. Tabloul a figurat la a 28-a Bienală de la Veneția, la Expoziția din Viena, Budapesta, Belgrad, la Expoziția țărilor socialiste de la Moscova unde a fost expusă pe panoul de onoare al Expoziției.”
16.
Odihna la câmp
1954
Ulei pe pânză, 115 × 125 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Muzeul Național de Artă al României
1955
„Împreună cu un grup de artiști am făcut prima călătorie în U.R.S.S., am călcat pentru prima oară în splendidele săli ale Ermitajului și ale Muzeului Pușkin, m-am speriat în fata cantităților de aur din colecțiile Kremlinului și m-am înduioșat de spaima sărmanului ghid care alerga după noi prin sălile muzeelor și ne mărturisea în secret că nu avem voie să ne oprim admirativ în fata pânzelor lui Picasso sau chiar ale impresioniștilor.”
17.
Autoportret
1955
Ulei pe pânză, 90 × 75 cm, semnat, datat dr. sus cu brun
Iași, Complexul Național Muzeal „Moldova”
1956
„Un an mai târziu am fost invitat să iau parte la Expozitia Română de la Bienala de la Veneția cu câteva lucrări între care «Portretul lui Sadoveanu», «Odihna la câmp» sau «Jucătorul de șah». Bienala îmi lăsase impresia unui bâlci al speculațiilor comerciale ce se puteau face la ora aceea pe seama artelor plastice. A fost prima mea întâlnire cu problemele grele ale artistului în lumea liberă. Veneția m-a coplesit, Bienala m-a întristat. Nu voi face aici aprecieri asupra speculațiilor expuse în numele libertății de creație. Știu doar că ceea ce mă susținea era lumea visurilor mele realiste și tihna atelierului ce mă aștepta.”
18.a
Veneția, 1956
1956
Ulei pe pânză, 63 × 54,5 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Muzeul Național de Artă al României
18.b
Veneția
1957
Ulei pe pânză, 75,5 × 89,5 cm, semnat, datat dr. jos cu gri închis
Muzeul Național de Artă al României
1958. Am fost invitat să primesc să fiu din nou profesor, de data aceasta la Institutul „Nicolae Grigorescu” din București.
„Pictez de pereferință oameni. Realist prin tradiție, prin temperament și gîndire, mă consider posesorul unui registru nelimitat de înțelegere a valorilor plastice indiferent de manieră și tendință. Ceea ce mă interesează este calitatea picturii ce fac și sentimentele pe care vreau să le transmit.”
19.a
K.H. Zambaccian
1957
Ulei pe pânză, 75 × 64,5 cm, semnat, datat dr. sus cu negru
București, Muzeul K.H. Zambaccian
19.b
Portret de fată în roz
1957
Ulei pe pânză, 122 × 89 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Muzeul Național de Artă al României
19.c
Portret de femeie (E.H.M.)
1956
Ulei pe pânză, 70 × 56 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Muzeul Municipal, București
„«Țărani» – Tema m-a preocupat de mulți ani. Pornisem altădată cu ideia veche a lui 1907. Chiar tripticul din 1952, partea centrală reprezenta un grup de țărani care merg; merg tăcuți și gravi așa cum merg oamenii aceștia de-a lungul vremii.
Despre pânza aceasta, socotită una din lucrările mele de căpetenie s-a scris mult și a fost apreciată de critică, pentru monumentalitatea grupului, pentru exprimarea simplă, pentru coloritul sobru și totuși foarte bogat, pentru o anumită frumusețe ce s-ar părea că se degajă din întregul ansamblu. Este o pânză de maturitate în care, bizuindu-mă pe un meșteșug pe care îl pun mereu la încercare și din ce în ce mai pretențios, am creat totul cu grijă, folosindu-mi la maximum mijloacele de expresie.”
20.
Țărani
1958
Ulei pe pânză, 183 × 242 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Muzeul Național de Artă al României
1959. Lucrări semnate Baba participă la expoziții de artă românescă la Varșovia, Budapesta, Belgrad; călătorește în Bulgaria.
„În pânzele mele ei vor merge, vor sta în jurul unei mese, sau se vor odihni în spațiul vast al unei întinderi de pământ de care sunt legați ancestral. Oamenii mei, intenționez mereu să fie tăcuți, gravi, fără a fi îndobitociți de mizeie. Îi vreau demni. Eroi anonimi, personaje admirabile pentru drame sau epopei mari.”
21.a
Popas
1949
Ulei pe pânză, 126 × 107 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
21.b
Pamântul
1976
Ulei pe pânză, 95 × 114,5 cm, semnat, datat dr. jos cu roz
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
22.a
Schiță de compoziție
1956
Sepia, 16,5 × 17,5 cm, semnat, datat dr. jos cu albastru
Colecția artistului
22.b
Somnul (studiu)
1958
Tehnică mixtă, 39,3 × 53,9 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Muzeul Național de Artă al României
„Personajul acesta îmi va stăpâni ani de zile imaginația. Un vechi model din Iași care mi-a pozat timp îndelungat și din care am creat un «tip» ce revine în multe din lucrările mele dintre 1938-1958, un fel de leitmotiv al țăranului meu. L-am folosit pentru compozițiile legate de 1907, pentru popasurile mele, pentru cele câteva «Cine» pe care nu mă grăbesc niciodată să le socotesc un subiect epuizat.”
23.a
Portret de țăran
1950
Ulei carton, 49 × 43 cm. semnat, datat dr. jos cu ocru
Arad, Muzeul de Artă
23.b
1907 (schiță de compoziție)
1954
Ulei pe carton, 50 × 34 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Arad, Muzeul de Artă
„Imaginea creată de mine prin acest personaj încearcă să devină o sinteză dramatică uneori cu o anumită poezie în care pasiunea mea își cumulează resursele realizate într-o manieră ce-mi aparține și mă reprezintă.”
24.a
1907 (schiță de compoziție)
[1956]
Acuarelă, 15 × 17,5 cm, nesemnat
Colecția artistului
24.b
Țăran (studiu)
1956
Tehnică mixtă, 63,3 × 30,2 cm, semnat, datat stg. jos în creion
Muzeul Național de Artă al României
„Lucrarea «Somnul» din 1959 reprezintă una din numeroasele variante pe aceeași temă a «Odihnei». Întinderea spațiului nu este nicodată limitată pentru mine de un orizont și va apare în compozițiile mele de acest fel, fără accidente peisagistice. Oamenii sunt întotdeauna singuri în spațiul tablourilor mele, oriunde s-ar afla.”
25.a
Țărani (studiu)
1958
Ulei pe pânză, 56 × 46 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Oradea, Muzeul de Artă
25.b
Somn
1959
Ulei pe pânză, 94 × 112 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Timișoara, Muzeul Național de Artă
25.c
Somnul (studiu)
1958
Tehnică mixtă, 47 × 63 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Colecția artistului
1960. Expoziție de artă românescă la Praga, Bratislava, Helsinki, Cairo, Alexandria, Atena. Medalia de aur la expoziția internațională de ilustrație de carte, Leipzig.
1962. I se conferă titlul de Artist al Poporului, călătorește în URSS.
„În complexul expoziției din 1962, în care experiențele tineretului abundă, «Maternitatea» mea împreună cu «Natura moartă cu masa roșie» se încadrează perfect.”
26.a
Maternitate
1962
Ulei pe pânză, 101 × 93,5 cm, semnat, datat dr. sus cu negru
Constanța, Muzeul de Artă
26.b
Natură statică
1962
Ulei pe pânză, 108 × 96 cm, semnat, datat dr. sus cu roșu
București, Teatrul de comedie
„Maternitatea, acest inepuizabil subiect m-a preocupat de nenumărate ori. Personal dau noțiunii de realism un sens foarte larg și-i acord o complexitate în care nu intră doar contactul vizual al pictorului cu aspectele exterioare ale naturii și reprezentarea plastică strict legată de aceste aspecte, numite după nomenclatorul acestui secol, aparențe înșelătoare.”
27.a
Maternitate
[1960]
Creion, 17 × 12 cm, nesemnat
Colecția artistului
27.b
Copil dormind
1954
Ulei pe carton pânzat, 36 × 29 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
București, Muzeul Colecțiilor, Donația C. Baba
„Dacă o operă de artă, indiferent din care școală sau epocă face parte, reflectă cu mijloacele ei specifice realitatea afectivă a artistului, atunci nu știi care din marile creații de artă ale omenirii nu se pot numi realiste, iar istoria artei s-ar putea numi istoria realismului afectiv.”
28.a
Pagină de caiet (detaliu)
[1960]
Tuș, 8 × 8 cm, nesemnat
Colecția artistului
28.b
Maternitate
1992
Ulei pe carton pânzat, 58,2 × 43,5 cm, semnat, datat dr. jos cu alb
București, Muzeul Colecțiilor, Donația C. Baba
1963. Membru corespondent al Academiei RPR.
1964. Apare volumul „Corneliu Baba” prefațat de Tudor Vianu cu însemnări ale artistului pe marginea lucrărilor; este invitat oficial să expună în Belgia la Muzeul Ixelles din Bruxelles și la Academia de Artă din Berlin Est. Cu acest prilej va fi primit ca membru corespondent al Academiei de Artă din Berlin Est de unde va fi respins după 1990.
„Joi 30 Iulie 1964, în atelier: A început juriul. Lucrăm, triem foarte subiectiv. Se pare că ne-am întors cu 180°. Promovăm primitivi, neoprimintivi, naivi, abstracți întârziați, cubiști răsuflați, orice afară de realiști socialiști. Juriul trimite la plimbare lucrări care acum doi ani erau primite cu entuziasm – bineînțeles fals. Este începutul unui haos. Triem pentru cea de-a 20-a aniversare și nu intră nici o lucrare tematică cu «eliberarea»…”
30.a
Rochia înflorată
1965
Tehnică mixtă, 42,6 × 32,5 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Colecția artistului
30.b
Călcătoreasă
1969
Ulei pe pânză, 50 × 35 cm, semnat, datat dr. jos cu ocru
Craiova, Muzeul de Artă
30.c
Somnul
1964
Ulei pe pânză, 136 × 100 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Ploiești, Muzeul de Artă
„Controlul justificat de rațiuni cu totul străine de însăși definiția picturii a încercat să dirijeze amestecarea culorilor pe paletă și să conducă pensula pe pânză. Aceste rațiuni de ordin politic nu vor să știe că roșul, galbenul și albastrul se combină după legi cu totul independente, imperturbabile și în orice caz libere. […] Suntem o generație nenorocită de jalnici eroi invalizi pe toată viața… O generație tristă, viciată, cu spiritul schilodit de minciuni și pervertit de atâtea declarații false, 20 de ani! Ce bilanț trist pentru caractere!”
31.
Autoportret
1964
Ulei pe carton, 52 × 45 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Bârlad, Muzeul de Artă
1965. Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român. Nicolae Ceaușescu este ales prim secretar al P.C.R., se proclamă Republica Socialistă România.
1966. Cu prilejul unui popas la Paris vizitează marea expoziție Picasso de la Grand și Petit Palais deschisă la împlinirea vârstei de 80 de ani. Expune la primul colocviu Brâncuși la București, călătorește în Japonia ca membru al delegației române la congresul Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici.
1968. Primăvara de la Praga, Cuvântarea lui N. Ceaușescu.
32.
Natură moartă cu șah
1969
Ulei pe pânză, 93,5 × 85 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Muzeul Național de Artă al României
„Preferat de politici pentru creditul ce-l căpătasem în est și chiar admirat și respectat de unii dintre ei ajunsesem să fiu «impus» atunci când cei ce luptau să «elibereze» arta mă ignorau sau mă respingeau din competițiile locale și mai ales din cele selectate pentru occident, ca nereprezentativ… S-a atins chiar performanța de-a fi omis de pe listele de pictori trecuți ca valoroși pentru o viitoare istorie a picturii românești. Critica «de elită» mă evita ostentativ iar mie nu-mi rămînea altceva de făcut decât, credincios felului meu de a replica, să mai întorc o dată cheia în ușa atelierului meu și să mă pregătesc pentru o nouă demonstrație.”
33.a
Cina
1959
Ulei pe pânză, 118 × 97,5 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Muzeul Național de Artă al României
33.b
Oțelari
1960
Ulei pe pânză, 173 × 135 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Muzeul Național de Artă al României
34.
Peisaj
[1970]
Ulei pe carton pânzat, 50 × 65 cm, semnat dr. jos cu roșu
Muzeul Național de Artă al României
„Temperamental n-am fost tentat, nici în tinerețe, nici mai tîrziu, să evoluez în zig-zag ca să fiu cu pictura la zi. «Modele» au trecut pe lîngă mine, m-au interesat ca fenomen justificat al avangardei… Se vorbește din cînd în cînd, și parcă din ce în ce mai des, despre «non-pictură», depre anti-pictură.”
35.
Parada
1970-72
Ulei pe pânză, 79,5 × 96 cm, semnat, datat dr. sus cu negru
București, Muzeul Municipal
1970. Expoziție personală la New York; membru al Academiei internaționale de artă «Tommaso Campanella», Italia.
„Credeți că pictura va muri? Omul contemporan nu mai are timp să contemple un tablou? Există prejudecata că mijloace pictorului s-au epuizat, că automatismul obiectivului fotografic poate înlocui ceea ce mîna și sensibilitatea au creat și creează încă cu ajutorul desenului și al culorilor, că experiența vizuală în epoca industrializării nu mai are nimic cu mijloacele tradiționale al tabloului de altă dată, că, în sfîrșit, pictura va muri sau, după cum a declarat un eminent critic pictura a murit deja.”
36.
Autoportret cu fes roșu
1971
Ulei pe pânză, 58,3 × 49,7 cm, semnat, datat dr. sus cu roșu
Muzeul Național de Artă al României
„Călătoriile în apus semănau cu cele câteva minute de plimbare zilnică a unor pușcăriasi în afara celulei.”
37.
Toledo
1974
Ulei pe pânză, 69 × 76 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Satu Mare, Muzeul Județean
„Pe acest fundal sumbru nu o dată am fost întrebat dacă nu am fost tentat să evadez în Occident în vremurile ce au urmat stalinismului feroce cu atât mai mult cu cât aveam drumul deschis și fără probleme.”
38.
Fata cu pană
1970
Ulei pe carton, 46 × 43,5 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Muzeul Național de Artă Contemporană, București
„Am avut timp în cei patruzeci de ani și mai bine câți s-au scurs de la debutul meu cu «Jucătorul de șah» să mă întreb ce aș fi făcut eu în vestul libertăților de creație ca și atâția alții din breasla picturii rămași din «patriotism» dincolo de cortină.”
39.
Omul cu ochi verzi
1973
Ulei pe carton pânzat, 35 × 28 cm, semnat, datat dr. jos cu brun roșcat
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
„Am fost o vreme etichetat în mod peiorativ de pictor psiholog, la fel cum mi se reproșa că întrebuințez o paletă renascentistă. Chinuit de contrastele înseși ale caracterului și psihicului meu, petele mari de închis și lumină mi-au dat emoții și mi-au oferit posibilitatea de-a transmite emoții. Am detestat și detest «efectele». Am pledat și pledez contra lor. Exprimările simple, lapidare mă cuceresc… dar umbra și lumina sunt eu! Sunt eu, cel plin de contraste, de inegalități, suntem noi toți e însăși viața din jurul nostru. Ceiace doresc foarte mult este ca până la sfârșit să rămân «Eu», mare sau mic, indiferent cum…”
40.
Autoportret
1971
Ulei pe carton, 32 × 28 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Ploiești, Muzeul de Artă
41.
Scenă de gen
1973
Ulei pe pânză, 126 × 116 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Muzeul Național de Artă Contemporană
42.
Doamna K cu copii
1974
Ulei pe pânză, 90,5 × 91 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
1971. Primește distincția Steaua Republicii; conferința de la Neptun pe teme ideologice care instaurează în România microrevoluția culturală după modelul chinezesc; expoziție de artă românească la Moscova, Vilnius, Sofia, Cleveland.
43.
Portret
1970
Ulei pe carton, 42 × 34 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
1973. Distins cu ordinul Profesor Emerit; premiu pentru portret la Expoziția internațională de pictură realistă, Sofia; expoziții de artă românească la Moscova, Washington, Saint Paul, Akron, Chicago, Bratislava, Sao Paolo, Buenos Aires, Montevideo, Beijing, Phenian.
44.
Peisaj (Blocul)
1968
Ulei pe pânză, 66 × 80 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Muzeul Național de Artă al României
„Expunerea lucrărilor mele în Vest – ca invitat personal – cu bune intenții și aprecieri față de arta mea în onorabile spații muzeale – a fost de fapt, în contextul evoluției artelor plastice occidentale, verificarea «ștanțării» mele definitive ca pictor de Est și atît… În Est, unde arta mea era cunoscută și promovată, expunerile erau tratate cu protocolul unor evenimente culturale.”
45.
Toledo
1973
Ulei pe pânză, 69 × 75,5 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Muzeul Național de Artă al României
46.
Cocoși (detaliu)
1980
„Mă interesează că pictura merge într-o direcție sau alta; dar pictura mea este pictura mea cu riscul de-a rămâne un fenomen izolat, urmează calea complexității mele spirituale.”
47.
Cocoși
1980
Ulei pe pânză, 75,5 × 85 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Muzeul Național de Artă al României
„Dacă este bună sau rea asta o va decide timpul care știe să așeze toate la locul lor. De aceea îmi este indiferent când mă văd izolat, sau invinuit de anacronism.”
48.
Arlechin
1974
Ulei pe carton, 31 × 27,5 cm, semnat, datat dr. sus cu roșu
Muzeul Național de Artă al României
„Mă sperii uneori, alteori trăiesc cu voluptate statutul de anacronic. Statornicia mea nu o recomand nimănui, în primul rând pentru că este de natură temperamentală și în al doilea este de fapt o evoluție în profunzime și mai putin în exterior.”
49.
Ca d’Oro
1970
Ulei pe pânză, 50 × 65 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu, datat verso
Muzeul Național de Artă al României
1974. Expoziție de artă românescă la Varșovia, Lisabona, Quebec, Caracas, Athena, Glasgow.
„Cele șapte culori ale paletei, la care mă închin de o viață m-au ajutat și mă ajută să-mi realizez visul de a fi de fiecare dată, cred, mai dramatic, mai expresiv, mai pictor. Vremea a trecut, pasiunile s-au uitat, generația de pictori din care fac parte a dispărut aproape complet… Astăzi, în același atelier, cu aceeași paletă, la același vechi chevalet al meu, extaziat sau chinuit de aceleași obsesii ale picturii mari, petrec ceasuri de muncă grea în tovărășia nedespărțitei mele prietene de o viață… singurătatea.”
50.
Autoportret
1979
Ulei pe carton, 22 × 17 cm, semnat dr. jos cu negru, datat verso
Colecția artistului
1976. Primele desene din ciclul „Regele nebun”
„Într-o zi, în singuratatea unei pânze a apărut spectrul unui «Regelui nebun», invăluit în mantia-i improvizată… cu picioarele goale, alături de coroana sa de hârtie.”
1.a
Autoportret
1971
Tehnică mixtă, 26 × 21 cm, semnat dr. jos cu roșu
Colecția artistului
1.b
Regele nebun
1981
Beiț, 32 × 22 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Colecție particulară
„…toate pânzele ce poartă același titlu «Regele nebun» sunt dedicate memoriei inocenților, victime de-a lungul întregii istorii, și astăzi de asemeni în numele unei așa-zise ideologii de dreapta sau de stânga.”
2.a
Regele nebun
1987
Ulei pe pânză, 101 × 70 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Colecție particulară
2.b
Regele nebun
1981
Ulei pe pânză, 155 × 97 cm, semnat dr. jos cu brun
The National Gallery for Foreign Art, Sofia, Bulgaria
3.a
Regele nebun
1981
Beiț, 32 × 22 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Colecția artistului
3.b
Regele nebun (pagină de caiet)
1987
Tehnică mixtă, 32 × 22 cm, semnat, datat stg. jos cu creion
Colecția artistului
„Închis într-o celulă de ospiciu, unde își va încheia sinistra carieră cu mintea întunecată, cu privirea rătăcită, cu trupul înfășurat într-o mantie improvizată, cu picioarele goale, «Regele nebun», se învârtește, în unele din pânze, fără răgaz în jurul pereților celulei sale sordide, urmărit numai de propria-i umbră. Uneori poartă pe cap o coroană de hârtie… Câteodată un câine vagabond se află prin preaj-mă… Altunde «Regele» nu mai este decât un spectru ce rătăcește… El vine de niciunde și se îndreaptă
spre nicăieri.”
4.a
Regele nebun
1976
Tehnică mixtă, 30,5 × 27 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Colecția artistului
4.b
Regele nebun
1984
Ulei pe pânză, 84 × 100 cm, semnat, datat dr. jos cu negru roșcat
București, Muzeul Colecțiilor, Donația C. Baba
4 martie 1977. Cutremurul face multe victime omenești, distruge o parte importantă de clădiri din București. Primul desen pe tema „Spaima” va fi executat pe ziar. Tot atunci desenează alte trei lucrări care vor participa la retrospectiva din 1978 București – Sala Dalles.
5.
Spaima – Cutremur
1977
Ulei pe carton, 52 × 50 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
6.a
Spaima (studiu)
1977
Tehnică mixtă, 45 × 32 cm, semnat, datat stg. jos cu brun
Colecția artistului
6.b
Spaima (studiu)
1977
Tehnică mixtă, 46 × 30,5 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Colecția artistului
1978
„Pentru că SUS stăpînește un spirit obtuz, întunecat, fără orizont, limitat, egoist, infatuat, posedînd orgoliul parvenitismului și ambiția de-a stăpîni cu teroarea unui comandant de lagăr de muncă forțată. Și-n lagărul de muncă forțată nimeni nu mișcă, toți se supun și omagiază. Încet, încet trebuie să te convingi că totul este fără scăpare.”
7.
Spaima
1977-79
Ulei pe pânză, 92,5 × 120 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Muzeul de Arte Frumoase (Szepmüveszeti Muzeum), Budapesta, Ungaria
„Vom muri stupid, într-o minciună oribilă, nimeni nu ne va scăpa, nimeni nu ne va ierta mîine – și asta este ceea ce este mai oribil – că am fost lași și că nu am rezistat înfruntînd. Ce stupid. Mă închid în lumea mea din ce în ce mai strînsă mai redusă la singurătate în care îmi caut satisfacții superioare. Pictura într-adevăr fie binecuvîntată!”
8.a
Spaima
1979
Pastel de ulei, 18 × 17 cm, semnat, datat dr. jos cu creion
Colecția artistului
8.b
Concetățeni
1977
Tuș, 25 × 25 cm, semnat, datat dr. sus cu negru
Colecția artistului
1978. Expoziție personală retrospectivă la sala Dalles București. Expoziția va fi itinerată, la invitația Academiilor de Artă, la Moscova și Viena și în 1979 la Leningrad, Lwow și Chișinău.
„În ciuda evenimentelor ce am traversat la mijlocul vieții am făcut totuși pictura ce mi-a plăcut s-o fac și în care credeam așa cum cred și astăzi, pictură de singurătate adresată cu predilecție unui etern anonimat uman.”
9.a
Corneliu Baba la Viena, Academia de Artă
9.b
Autoportret
1980
Ulei pe pânză, 110 × 81 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
„Răscolit de obsesii și de nemulțumiri în unele zile tăcerea și singurătatea îți par ca de plumb «Omul cu lingura», «Concetățenii», «Arlechinii» au apărut chemați parcă de acest ecou al gîndului. Trăiesc în preajma mea, mă ajută, îmi întovărășesc tristețea, se bucură cu mine odată. Sunt tăcuți și solemni…”
10.
Concetățeni
1974
Ulei pe pânză, 90 × 88,5 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Muzeul Național de Artă al României
11.a
Omul cu lingura
1975-1986
detaliu
11.b
Omul cu lingura
1975-1986
Ulei pe pânză, 88 × 71 cm, semnat, datat dr. sus cu negru
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
11.c
Arlechin cu maimuță
1974
Ulei pe placaj, 118 × 80,7 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Muzeul Național de Artă al României
1981–1982. Expoziție personală Budapesta - Galeria Națională, Dresda - Galeria Albertinun, Ferrara, Palazzo Dei Diamanti, Sofia - Galeria Națională; primele desene din ciclul „Pietà”.
1983. Ciclul „Pietà”.
12.a
Dresda, Galeria Albertinum
12.b
Scena de gen (afișul expoziției)
1978
Pastel de ulei, semnat, datat dr. jos cu negru
Dresda, Galeria Albertinum
13.a
Pietà (studiu pentru Golgota)
1983
Pastel, 20 × 23 cm, semnat, datat stg. jos cu negru
Colecție particulară
13.b
Pietà
1983
Pastel, 34 × 25 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Colecție particulară
13.c
Pietà
1982
Pastel de ulei, 28 × 45,5 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Colecția artistului
„Marți seara, 10 aprilie ’84, la masa mea: Liniștea e tot cea ce îmi doresc pentru lucrul meu care a devenit unica preocupare, sublimul meu chin de apogeu cu o izolare totală lângă paletă, lângă masa de desen sau masa de scris. Mă asaltează banalitatea, urâtul, micile preocupări cărora nu știu întotdeauna să le țin piept.”
14.
Pagină de caiet
1982
Tehnică mixtă, 32 × 22 cm, semnat, datat stg. jos cu creion
Colecție particulară
„Luni seara, la masa mea, 9 Martie ’87: Lucrez de o săptămînă acasă. În Pangratti nu mă pot duce din cauza frigului. Soba de-abea mai pâlpâie. Iarna este încă îngrozitoare. În case frigul e mai cumplit ca în ’85. Oamenii dorm îmbrăcați, n-au cu ce să se spele, lumina se stinge la anumite ore. Mizeria colectivă e acceptată tăcut. Este interzis să discuți despre lipsa de căldură, de hrană și de lumină. Totul e haotic. Demagogia ne-a intrat în fire. Aplaudăm propriul dezastru…”
15.
Spaima (Omagiu lui Francisco Goya)
1987
Ulei pe pânză, 110 × 108 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
„Marți 24 Mai ’88, seara: Zi sumbră. Ne-am înapoiat de la atelier mai mult decât triști. Toată lumea se trezește speriată de ce ne așteaptă. Foametea care amenință pe toți și care ia aspecte dramatice și opera de distrugere a țării pe toate planurile sperie pe cei mai optimiști. Țara toată este victima unei demențe cu diagnostic, mai precis sindrom distructiv.”
16.
Autoportret
1984
Ulei pe pânză, 100,5 × 70,5 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Muzeul Național de Artă al României
„…se dărâmă case, biserici, monumente… Nimeni nu protestează, toți se supun și execută. Și nebunia crește făcând ravagii… Veștile de azi m-au afectat profund. Mâine mă duc la Spaimele mele și la Regii mei nebuni ca să-mi recapăt echilibrul.”
17.
Spaima
1977-1989
detaliu
18.a
Pietà
1983
Pastel, 34 × 25 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Colecție particulară
18.b
Pietà
1985
Pastel, 45 × 33 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Colecție particulară
18.c
Pietà
1985
Pastel, 23 × 19 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Colecție particulară
„Invitațiile care altădată m-ar fi onorat și stimulat le-am evitat tot așa cum am ocolit intenția editurii de stat de a-mi scoate un volum prestigios «fără cenzură» sau de a mi se organiza o mare retrospectivă.”
19.
Pietà
1982-1986
Ulei pe pânză, 149 × 125,5 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
București, Muzeul Colecțiilor, Donația C. Baba
„Ideea că totul ar fi putut fi în cele din urmă interpretat ca o reușită a celor ce ne conduceau destinele mă făcea să mă retrag cât mai adânc în acel «exil interior» în care începuse a se refugia majoritatea creatorilor și nu numai. Viața în mijlocul «regilor mei nebuni» și a «spaimelor» care populau deja atelierul era aproape o desfătare.”
20.
Spaima
1985
Ulei pe pânză, 104 × 97 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Muzeul Național de Artă al României
21.
Pietà
1982-1986
detaliu
22.
Regele nebun (Capriciu Goya)
1984
Ulei pe pânză, 101 × 94 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
„Întârziind în acest ultim deceniu, când meșteșugul culorilor este găzduit sub titlul speculativ de «arte vizuale» mă simt în acest frământat Est desconsiderat de amatorii de noutate. Întreaga existență mi-a fost aproape exclusiv legată, în această perioadă, de viața și preocupările de atelier, de creație, de posibilitățile și cerințele ce aveam să le adaug sau să le elimin din universul ficțiunilor cu care fantezia mea se simțea în largul ei.”
23.
Autoportret
1980
Ulei pe pânză, 110 × 97 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Galeriile Uffizi, Florența, Italia
24.
Pietà
1982-1986
fragment
„…în ciuda vârstei, pictez mai pasionat s-ar părea ca oricând, într-o disperare exaltată mereu de visuri și tulburată de fantasme și de atâtea spaime – în jur singurătatea, un noian de amintiri și peste tot umbre ale celor ce-au fost cândva, cei apropiați, martori ai vieții mele.”
25.
Spaima
1986-91
Ulei pe pânză, 146 × 126 cm, semnat, datat st. jos cu roșu
București, Muzeul Colecțiilor, Donația C. Baba
„Două teme au devenit obsesiile mari ale picturii mele de bătrânețe și probabil ultime: «Spaimele» și «Regii nebuni», prezențe anonime ale eternului zbuciumat destin uman.”
26.
Regele nebun
1976-79
Ulei pe pânză, 125 × 104,5 cm, semnat, datat dr. jos cu brun
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
27.
Spaima
1977-1989
detaliu
„Între cortegiile de «Regi nebuni» și aglomerările dramatice ale atâtor «Spaime» ce pândesc existența și obligă să iei în seamă lupta destinului propriu… «autoportretul» se impune ca prezență obligatorie în atmosfera dramei haotice pe care o traversăm.”
28.
Spaima (fragment)
1977-1989
Ulei pe panză, 130 × 145 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
„Ideea care mă urmărește e că șansa picturii mele este tocmai ghinionul de-a trăi în Est și de-a lua parte la toate coșmarele acestei epoci ce mă obsedează în drama picturii ce fac. Fantezia mea avea nevoie de drumul întortochiat al dramei omenești văzută în toată cruzimea, violența și lașitatea care continuă să umple de secole istoria. Trăim în epoca sindromului distructiv și-al omagiului permanent. În lumea aceasta pictura mea își caută un loc al ei onorabil.”
29.
Autoportret
1984
Pastel de ulei, 19,5 × 18 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Colecția artistului
„…cu mulți ani în urmă nu mi-aș fi putut imagina starea de spirit în care voi încheia drumul meu de artist prin istoria secolului. Între timp o lume s-a prăbușit și alta se chinuie să se refacă. Am ieșit dintr-un coșmar sperând într-un miracol și am intrat într-un haos în care ne-am rătăcit unii de alții. Retragerea totală în lumea singurătății mele mi-a oferit, așa cum am mai spus-o, șansa unei transparențe care mă face să văd prin oameni și obiecte altă lume decât cea ascună în febra orgoliilor și a sărmanelor ambiții de a învinge și a cuceri… Examenul conștiințelor e poate cel mai cumplit impas al zilelor noastre. Am impresia că nu-l mai poate trece nimeni.”
30.
Pietà (fragment)
1983
Ulei pe carton pânzat, 64 × 50 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Colecție particulară
„Invitațiile care altădată m-ar fi onorat și stimulat le-am evitat tot așa cum am ocolit intenția editurii de stat de a-mi scoate un volum prestigios «fără cenzură» sau de a mi se organiza o mare retrospectivă. Ideea că totul ar fi putut fi în cele din urmă interpretat ca o reușită a celor ce ne conduceau destinele mă făcea să mă retrag cât mai adânc în acel «exil interior» în care începuse a se refugia majoritatea creatorilor și nu numai. Viața în mijlocul «regilor mei nebuni» și a «spaimelor» care populau deja atelierul era aproape o desfătare.”
31.a
Spaima
1986-91
detaliu
31.b
Regele nebun
1980
Ulei pe carton pânzat, 59,2 × 42 cm, semnat, datat în dr. jos cu negru
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
„Bătrânețea m-a găsit la același șevalet unde de când mă știu, mă amăgesc cu iluzia că stăpânesc o mulțime de taine ale culorilor de pe paletă. De câte ori am clipe de îndoială și de zbucium îmi vine în minte rugăciunea Henriettei Charosson auzită de la Nicolae Tonitza în 1935 la sihăstria Durău.”
32
Autoportret
1988
Creion, 15 × 15 cm, semnat, datat dr. jos
Colecție particulară
„Astă seară, Dumnezeul meu, mi-e inima grea și fără nici o speranță. Anii pe care îi am, oboseala, boala, banii care se câștigă atât de greu și se duc atât de ușor, tăcerea și singurătatea pe care în ultimele zile le simți ca de plumb și toate împotrivirile, greutățile și așteptările zadarnice, îndoielile asupra operei mele și care vin să mărească uitarea din partea celorlalți, sentimentul că totul este pulbere și zădărnicie, groaza de anii care au să vină, Doamne Dumnezeul meu, ți le aduc prinos fiindu-mi, astă seară, singura bogăție pe care ți-o dăruiesc…”
33.
Pietà
1985
Pastel, 28 × 45,5 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Colecție particulară
34.
Pietà (fragment)
1983
Ulei pe carton pânzat, 64 × 50 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Colecție particulară
Decembrie 1989. Primele revolte populare la Timișoara care vor cuprinde toată țara, culminând cu fuga lui Nicolae Ceaușescu pe 22 decembrie.
35.
Spaima
1977-1989
Ulei pe panză, 130 × 145 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
1990. Premiul special al Uniunii Artiștilor Plastici; Premiul Național pentru Artă acordat de Ministerul Culturii.
36.
Autoportret
1986
Ulei pe pânză, 105 × 81 cm, semnat, datat dr. jos cu brun roșcat
București, Muzeul Colecțiilor, Donația C. Baba
37.
Spaima
1992
Ulei pe pânză, 91 × 80 cm, semnat, datat în dr. jos cu negru
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
27 Decembrie 1989
„Mi-a fost dat să supraviețuiesc ca să fiu martorul evenimentelor tragice ale recentului sfârșit de deceniu. Am trăit ca să asist la eroica dezlănțuire a unui tineret extraordinar ce a întâmpinat cu mâinile goale rafale de gloanțe, făcând să se audă după aproape o jumătate de secol cuvântul interzis libertate, scandat alături de imperativul «Jos dictatorul, Jos tiranul…» Dictatorul a fost răpus, libertatea cîștigată cu jertfe mari de sânge, devenind speranța unui început încă romantic. Ce vom face cu ea?”
38.
Autoportret
1988
Ulei pe carton, 61 × 41 cm, semnat, datat dr. jos cu gri
București, Muzeul Colecțiilor, Donația C. Baba
15 Noiembrie 1990
„Dintru început mă socotesc printre bolnavii de urât ai epocii ce traversăm cu toții. Un mare rus pe nume Soljenițîn întrebat ce crede că va urma după căderea stalinismului a răspuns grav și profetic: «o lungă și tristă convalescență». Să considerăm că ne aflăm într-o stare de convalescență ar fi încă bine și încurajator…” (Romania Literară)
39.
Autoportret
1991
Ulei pe pânză, 117 × 82 cm, semnat, datat dr. jos cu roșu
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C. Baba
„Joi, 31 Ianuarie 1991: Gândurile se învălmășesc haotic. E dimineață. Facem aceeași politică… La distanță de câteva decenii numai sau si mai puțin viciul puterii aduce pe scena socială noi monștri, eroi sau victime ale pasiunii de-a conduce. Mii de oameni se lasă conduși de instinctul de stăpânire plus orgoliul unui ins mediocru pe care îl omagiezi în drum spre un inevitabil dezastru.”
40.
Eu sunt regele
1983-86
Ulei pe pânză, 164 × 120 cm, semnat, datat dr. jos cu negru
Timișoara, Muzeul Național de Artă, Donația C Baba
1997. Se deschide la 15 octombrie marea retrospectivă de la Muzeul Național de Artă al României.
41.a.b.c.
Retrospectiva de la Muzeul Național de Artă al României
41.d
Afișul expoziției
În ziua vernisajului se lansează și volumul de artă editat de Fundația Culturală Română „Corneliu Baba, Însemnările unui artist din Est”, volum de autor îngrijit de Maria Muscalu Albani, istoric de artă. La 28 Decembrie 1997 se stinge din viață și este înmormântat la Cimitirul Bellu.
42.a
Corneliu Baba și Maria Muscalu Albani
42.b
Albumul „Corneliu Baba, Însemnările unui artist din Est”